Autorităţile din Coreea de Nord au raportat marţi un număr total de circa 3 milioane de persoane cu „febră”, afirmând însă că situația privind pandemia de COVID-19 este sub control, relatează agențiile dpa și Reuters, citate de Agerpres.

Strazi pustii in Phenian 

Cea mai recentă cifră vine după ce autorităţile au înregistrat peste 134.510 de cazuri noi în 24 de ore până luni seara, potrivit relatărilor presei de stat care citează autorităţile pentru prevenirea și combaterea bolilor infecțioase. 

Experții străini afirmă însă că ţara nu dispune de suficiente capacităţi de testare pentru a stabili dacă persoanele sunt bolnave de COVID-19, de aceea raportează în schimb cazuri de „febră”. Cifrele vin după ce Phenianul a confirmat oficial primele cazuri de infectare cu coronavirus în data de 12 mai.

Până în prezent, 68 de persoane au murit şi 2,5 milioane de persoane s-ar fi vindecat, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.

Funeralii de stat în timpul epidemiei de „febră” în Coreea de Nord

Puţine lucruri se cunosc despre situaţia sanitară din această ţară izolată, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) presupune că nu a fost lansată încă o campanie de vaccinare la nivel naţional. Coreea de Nord a impus un lockdown.

 

Cu toate acestea, guvernul nu a răspuns deocamdată la ofertele de acordare de vaccinuri şi materiale medicale din partea Coreei de Sud şi SUA, potrivit Seulului.

KCNA susține că Phenianul reuşeşte să „menţină situaţia stabilă şi să-şi accelereze dezvoltarea favorabilă”, subliniind că „ratele de morbiditate şi mortalitate la nivel naţional au scăzut drastic, iar numărul persoanelor care s-au vindecat a crescut”.

În pofida situației epidemice îngrijorătoare, Coreea de Nord a organizat luni funeralii de stat pentru mareșalul Hyon Chol Hae, considerat mentorul liderului suprem Kim Jong Un. 

Jong Un a fost singurul care nu a purtat mască de protecție dintre cei care au purtat sicriul fostului militar.