Cura Breuss, ajutor pentru boli foarte grave
Dimensiune font:
Cura austriacului Rudolf Breuss (1899–1990) se bazează pe detoxifierea totală o organismului şi pe menţinerea lui la limita subzistenţei, fără proteină, din studii ajungându-se la concluzia că într-o astfel de situaţie, sângele devorează tot ceea ce este străin corpului. Mai exact, ea constă în faptul că, timp de timp de 42 de zile, nu este permis a se consuma altceva decât sucuri de legume şi ceaiuri corespunzătoare, pregătite în condiţii specifice. Prin autoînfometare în timpul curei, prin privarea corpului de unele elemente (mai ales proteine), corpul consumă sau elimină tot ce nu ii aparţine, inclusiv tumoarea canceroasă şi orice depozite de reziduri.
Rudolf Breuss spune că este bine să nu provocăm cancerul şi, dacă se poate, să nu-l agresăm, ci să facem tratamente naturiste, ale căror rezultat este, adesea, salvator. Dacă l-am provocat în vreun fel şi credem că l-am „lichidat”, de obicei ne înşelăm. Astfel spus, dacă o tumoare mică şi inofensivă este tăiată sau apăsată, atunci ea poate deveni “sălbatică”, celulele canceroase pătrund în sânge şi iau naştere metastazele. Aşadar, este indicat să lăsăm în pace noduleţele şi nodulele. Prin cura cu sucuri şi ceaiuri, se opreşte alimentarea din exterior cu albumină – tumoarea canceroasă trăieşte doar prin aportul de albumină. Organismul nu poate trăi fără această substanţă, iar sângele “înfometat” de albumină atacă în corp tot ce este suplimentar: vegetațiile, aglomerările de impurităţi şi tumorile. O astfel de cură este o adevărată operaţie fără cuţit, pe care o execută sângele omului. Orice tumoare este devorată în decurs de 42 de zile. Mai mult, deoarece, în timpul formării celulelor canceroase, metabolismul mineral din celule este dereglat, sucurile de legume, cu un conţinut de minerale asimilabile, compensează respectivul deficit.
Cum se ţine cura în mod corect
În caz de cancer sau leucemie, cura propriu-zisă trebuie efectuată timp de 42 de zile consecutiv, şi până la 21 de zile pentru alte boli. Se efectuează astfel:
Dimineaţa: 1/2 ceaşcă ceai pentru rinichi se bea rece, cu lingură, sorbind încet şi amestecându-l foarte bine cu salivă, apoi se înghite. După 20 – 30 minute se bea o ceaşcă de ceai de salvie, cu lingur şi amestecată bine cu salivă. La un sfert de oră se ia câte o gură de suc care nu se înghite imediat şi se insalivează. Până la prînz se iau aproximativ 10 – 15 înghiţituri de suc.
La prânz: 1/2 ceaşcă de ceai pentru rinichi. Până seara se mai bea din când în când câte o înghiţitură de suc şi o cană de ceai de năpraznic.
Seara: doar 1/2 ceaşcă de ceai de rinichi. În situaţiile de slăbiciune se poate consuma/bea şi o cană de supă de ceapă.
Reguli de bază
– totul se soarbe, nu se bea, şi se amestecă bine cu salivă înainte de a fi înghiţit
– se strecoară foarte bine atât sucul, cât şi ceaiurile, fiind interzisă ingerarea oricărui element solid, reziduu de plantă din ceai sau legumă din suc
– sucul de cartof dă un gust rău, însă este extrem de necesar celor cu tumori la ficat; dacă nu se suportă gustul sucului cu cartof, se bea separat un ceai de coji de cartofi
– ceaiul pentru rinichi nu se bea decât 3 săptămâni, NU MAI MULT, după care se continuă cura până la 42 de zile pe perioada celor 42 de zile, nu se consumă NIMIC – doar sucul şi ceaiurile. Important de reţinut nu se bea suc mai mult de 500 ml. pe zi nu se va bea suc de legume fără a se bea şi ceaiurile prescrise; ceaiurile, de asemenea, se vor bea înghiţitură cu înghiţitură, amestecate cu salivă nu se iau medicamente în timpul curei, vitamine, nu se fac injecţii, etc. pe perioada curei este interzis cu desăvârşire fumatul se stă în aer curat şi se evită efortul fizic exagerat nu se va face această cură în paralel sau îndată după operaţie sau (nici atât!) după raze şi citostatice, ci doar după 2-5 luni cel puţin o dată pe zi – clismă cu apă caldă + muşeţel (Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau