Încă 9 cazuri de infectare cu Omicron în România. Bilanțul a urcat la 25 de cazuri
Dimensiune font:
Numărul cazurilor de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 este în creștere. Încă 9 cazuri de infectare cu această tulpină au fost confirmate astăzi. Dintre cele 9 persoane, doar una nu are istoric recent de călătorie în afara țării.
Este vorba despre 6 persoane (3 bărbați și 3 femei) cu vârste cuprinse între 19 și 84 de ani din București, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Dâmbovița cu istoric de călătorie în Marea Britanie, un bărbat de 43 din judetul Ilfov cu istoric de călătorie în Belgia și un altul de 49 de ani din județul Prahova.
Dintre aceștia, un număr de 5 persoane sunt nevaccinate, restul fiind imunizate cu schema completă.
Detalii privind legătura epidemiologică și starea de sănătate vor fi actualizate, precizează Ministerul Sănătății.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 25 cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau