Îndulcitorii artificiali, asociați cu creșterea riscului de cancer
Dimensiune font:
Un nou studiu observațional de amploare a descoperit o asociere între consumul de îndulcitori artificiali, în special aspartam și acesulfam-K, și cancer, notează Medical News Today.
Potrivit acestui studiu s-a constatat un risc cu 13% mai mare de cancer în general, cu cea mai mare probabilitate de a dezvolta cancer de sân și cancere legate de obezitate, pentru persoanele care consumă cantități mari de îndulcitori artificiali.
Numai în SUA, conform unui studiu din 2017, 41,4% dintre adulți, respectiv, 25,1% dintre copii folosesc îndulcitorii artificiali, care sunt ingrediente într-o gamă largă de produse alimentare.
Denumindu-i ”îndulcitori de mare intensitate”, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat șase astfel de substanțe ca fiind sigure pentru consumul uman la nivelurile tipice de aport zilnic. De altfel, multe autorități și organizații medicale respectate consideră astăzi că îndulcitorii artificiali sunt siguri, după cercetări epidemiologice extinse PE populații umane.
Dr. Philip Landrigan, director al Programului Global de Sănătate Publică și al Observatorului Global de Poluare și profesor de biologie la Institutul Schiller pentru Știință și Societate Integrată de la Boston College, MA și care nu a fost implicat în cel mai recent studiu, susține că datele obținute trebuie să atragă atenția celor implicați în domeniul sănătății publice.
”Există dovezi solide ale carcinogenității aspartamului din studiile pe animale, dar nicio confirmare epidemiologică solidă până acum. Din acest motiv, acest studiu este foarte important și are implicații mari pentru sănătatea publică", a spus Dr. Landrigan pentru sursa menționată.
Despre studiu
Studiul a fost realizat de cercetători asociați cu echipa de cercetare în epidemiologie nutrițională (EREN) a Institutului francez pentru sănătate și cercetare medicală (INSERM) de la Universitatea Sorbona Paris Nord, Conservatoire National des Arts et Métiers (CNAM) și Institutul Național de Cercetare pentru Agricultură, Alimentație și Mediu (INRAE) din Franța.
Aceștia au analizat istoricul a peste 102 mii de adulți care au participat la studiul NutriNet-Santé, aflat în curs de desfășurare, care a început să colecteze date în 2009. Participanții au fost urmăriți pentru noua cercetare pe o perioadă medie de 7, 8 ani.
”Constatările din acest studiu sunt foarte originale, deoarece, după cunoștințele noastre, niciun studiu de cohortă anterior nu a investigat direct asocierea dintre aportul cantitativ de îndulcitori artificiali în sine, din toate sursele alimentare - distingând diferitele tipuri de îndulcitori - și riscul de cancer”, a declarat pentru MNT Charlotte Debras, autorul principal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau