Managerul Spitalului Județean Botoșani, ridicat de DNA, după ce ar fi lovit un angajat care a colaborat cu autoritățile într-un dosar privind angajările ilegale
Dimensiune font:
Managerul Spitalului Județean Botoșani, Corneliu Prepeliță a fost audiat miercuri dimineață de DNA și plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, având interdicția de a-și exercita funcția de manager al Spitalului Județean Botoșani pe durata acestei perioade.Procurorii DNA investighează cazul, susținând că există indicii potrivit cărora Prepeliță ar fi făcut presiuni asupra unui angajat care a colaborat cu autoritățile în cadrul unui dosar privind angajările ilegale la spital.
Acesta a depus o plângere la DNA, în care afirmă că ar fi fost abuzat psihic și fizic de către manager, arată Botoșani News.Corneliu Prepeliță, a respins acuzațiile de abuz fizic și psihic aduse de șeful Serviciului Runos, Stelian Aivăncesei, după ce acesta din urmă a depus o plângere la DNA. Aivăncesei susține că a fost lovit de Prepeliță, în urma unui conflict legat de neîndeplinirea unei decizii de detașare a unui medic.
De asemenea, acesta acuză un comportament abuziv din partea managerului, argumentând că nu i s-au respectat atribuțiile.Prepeliță a declarat că nu există niciun conflict între el și Aivăncesei, ci doar o discuție legată de îndeplinirea unor sarcini de serviciu. „Nu este niciun conflict. Pur și simplu este vorba despre realizarea unor sarcini de serviciu. Serviciul RUNOS este în subordinea directă a managerului. Am avut o discuție contradictorie cu domnia sa, în sensul că i-am solicitat întocmirea unei decizii și dumnealui a refuzat să facă acest lucru. A spus că nu poate el să întocmească, pentru că el este șeful Serviciului RUNOS. El trebuie să o avizeze, eventual să o și aprobe. Și de aici a pornit, nu există niciun conflict, doar o discuție amicală”, a declarat Prepeliță.AdsNecazurile managerului Spitalului Județean s-ar trage de la șeful Serviciului Runos, care s-a plâns că ar fi fost lovit de Corneliu Prepeliță pe motiv că nu ar fi îndeplinit o decizie de detașare a unui medic.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Stelian Aivăncesei a detaliat situația, afirmând că a fost lovit pentru că nu a întocmit o decizie prin care o secție a spitalului să nu mai aibă medic, în urma detașării unui medic șef într-o altă unitate.„De ce am fost lovit? Pentru că nu am întocmit o decizie prin care o secție nu mai avea medic. Dacă o întocmeam, singurul medic care era numit interimar medic șef ar fi fost detașat la o altă unitate. Dar cui îi pasă de pacienții Spitalului Județean de Urgență 'Mavromati' Botoșani? Oare aceasta este noua politică a Consiliului Județean Botoșani?”, a scris Aivăncesei pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau