Măştile şi dezinfectanţii au fost printre cele mai periculoase produse în anul 2020,
Dimensiune font:
Măştile şi dezinfectanţii au fost printre cele mai periculoase produse în anul 2020, semnalează sistemul de răspuns rapid al Uniunii Europene.
Acest lucru reiese din raportul anual al Safety Gate – sistemul de alertă rapidă al UE pentru produsele de consum periculoase, ce susţine retragerea de pe piaţă a produselor nealimentare periculoase.
9% dintre toate alertele din 2020 se referă la produse legate de COVID-19 – măşti sanitare ce ar trebui să protejeze, dar nu o fac, dezinfectanţi ce conţin substanţe chimice toxice – cum ar fi metanolul, care poate provoca orbire sau chiar moarte, prin ingestie sau dezinfectanţi UV care provoacă iritaţii pe piele.
După declanşarea pandemiei, o atenţie foarte serioasă a fost acordată grupurilor de bunuri legate de protecţia personală, a declarat, pentru BNR, Dimităr Margaritov, preşedinte al Comisiei pentru Protecţia Consumatorilor.
El a dat ca exemplu arderea alcoolului, care a fost oferit ca dezinfectant, sau oferirea de servicii de hipnoză cu efect psihologic, care ar duce la protecţie împotriva coronavirusului. Au existat cazuri concrete în care importul de echipamente de protecţie individuală a fost suspendat în urma unei notificări de către Agenţia Vamală.
Potrivit lui Margaritov, există o bună cooperare cu Agenţia de Stat pentru Metrologie şi Supraveghere Tehnică. Atunci când este găsit pe piaţa noastră un produs care prezintă un pericol, se trimite o notificare.
Pentru anul trecut, Bulgaria se află pe locul al doilea în sistemul Safety Gate în ceea ce priveşte acţiuni ulterioare, a spus Margaritov şi a descris acest lucru drept o activitate bună.
Comisia pentru Protecţia Consumatorilor a publicat un studiu al Comisiei Europene cu recomandări pentru cei care doresc să facă echipamente de protecţie personală, în condiţiile de la domiciliu, la ce materiale să fie atenţi, ce materiale să evite, cum să abordeze producţia, a spus Margaritov.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau