Monica Niculescu s-a calificat pe tabloul principal, la Australian Open. Ana Bogdan, învinsă în ultima rundă
Dimensiune font:
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a reușit accederea pe tabloul principal de simplu al Australian Open.
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a acces pe tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a învins-o pe elvețianca Stefanie Voegele cu 6-2, 3-6, 6-4, în ultimul tur al calificărilor, conform Agerpres.
Niculescu, în vârstă de 32 de ani și numărul 128 WTA, a obținut victoria după două ore și 12 minute, la finalul unui meci echilibrat.
Singurul duel direct dintre cele două jucătoare de tenis s-a încheiat cu victoria româncei, în 2011, la Nottingham, în primul tur, cu 6-1, 6-4.
Niculescu și-a asigurat 56.000 de euro și 50 de puncte WTA.
În schimb, Ana Bogdan (96 WTA), a fost învinsă în runda finală de o americancă de 19 ani, Ann Li, nr. 147 WTA, cu 5-7, 7-6 (11-9), 6-2, după un meci de 2 ore și 26 de minute.
În total, șapte românce s-au aliniat la startul calificărilor, dar Patricia Țig, Irina Bara şi Jaqueline Cristian au pierdut în primul tur. Pe tabloul principal de simplu la feminin au intrat direct doar trei românce, Simona Halep (4 WTA), Sorana Cîrstea (74 WTA) şi Irina Begu (105 WTA).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau