Obezitatea, boala care macină atât fizic, cât şi psihic
Dimensiune font:
* în România, susţin psihiatrii, persoanele supraponderale sunt asociate cu imaginea unor oameni veseli, joviali * cu toate acestea, în spatele acestei imagini se pot ascunde, de multe ori, tulburări grave, ce trebuie să fie descoperite rapid * conform medicilor, persoanele apropiate trebuie să fie atente la aceste semne şi să ofere ajutor încă din primul moment
Numărul persoanelor care au probleme cu greutatea este într-o continuă creştere, iar această tendinţă se observă la nivel mondial. Astfel, cazurile de obezitate au ajuns să fie destul de des întâlnite şi în România. Chiar dacă de multe ori este un aspect tratat cu superficialitate, specialiştii susţin că obezitatea este o problemă care poate conduce la afecţiuni grave. Astfel, chiar dacă nu este vorba despre boli caracteristice persoanelor cu obezitate, precum bolile cardiovasculare sau diabetul, pot apărea afecţiuni psihice ce, cu timpul, pot conduce la adevărate tragedii. Medicii psihiatri susţin că sănătatea psihică foarte fi afectată iar probleme care pot apărea, cu timpul, sunt foarte grave. Iar problemele întâmpinate pe plan emoţional, cum ar fi anxietatea şi depresie, sunt foarte întâlnite la persoanele supraponderale. De cele mai multe ori, felul în care o persoană cu obezitate îşi vede propria imagine este principalul factor care conduce la aceste stări, susţin specialiştii. ,,Obezitatea morbidă este asociată cu stările de anxietate şi cu depresia, mai ales din cauza impresiei generale şi a felului în care persoana respectivă îşi vede propria imagine. Atunci, este foarte impotant ca familia sau aparţinătorii unei astfel de persoane să sesizeze aceste lucruri pentru că, dacă nu sunt luate în seamă, pot duce la gânduri negre, la suicid sau fel şi fel de complicaţii”, a precizat dr. Ovidiu Alexinschi, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi.
Viaţa socială este extrem de afectată de limitarea mobilităţii
Limitarea mobilităţii, provocată de obezitate, este un alt factor care afectează sănătatea psihică. Astfel, specialiştii susţin că există cazuri de pacienţi care refuză sau nu reuşesc să mai părăsească propria locuinţă. În consecinţă, viaţa socială are de suferit iar contactul cu lumea exterioară devine, de multe ori, inexistent. ,,Limitarea mobilităţii persoanelor cu obezitate morbidă, care nu ies din casă, nu au contacte sociale, poate conduce la o limitare drastică la contactul cu exteriorul. Acesta este un alt factor important, ce poate avea urmări grave, deoarece aceste persoane ajung să nu mai aibă contact decât cu propria familie. Obezitatea poate fi asociată şi cu o mulţime de tulburări psihice. Astfel, aceste persoane necesită cu atât mai mult atenţie şi evaluare din partea specialiştililor”, adaugă dr. Ovidiu Alexinschi.
Obezitatea nu trebuie promovată, susţin specialiştii
Foarte multe reviste sau case de modă au început să promoveze modele supraponderale. Acest lucru, susţin specialiştii, este mai mult o afişare a realităţii decât a normalităţii. Totodată, în România, susţin psihiatrii, persoanele supraponderale sunt asociate cu imaginea unor oameni veseli, joviali. Cu toate acestea, în spatele acestei imagini se pot ascunde, de multe ori, tulburări grave, ce trebuie să fie descoperite rapid.
Conform medicilor, persoanele apropiate trebuie să fie atente la aceste semne şi să ofere ajutor încă din primul moment. ,,Este o afişare a unei realităţi mai mult, decât a unei normalităţi. Foarte mulţi americani prezintă obezitate, deci este vorba despre o afişare a unei realaităţi dată, de cele mai multe ori, de excesul caloric. În România, persoanele plinuţe sunt asociate cu ideea de jovialitate, de veselie de bucurie. Acest lucru poate fi sau nu real, pentru că, de multe ori, acestea pot fi persoane care au o imagine deformată despre ele şi au o percepţie negativă asupra calităţilor lor”, încheie medicul ieşean. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau