Peste 3.700 de noi cazuri de COVID-19. Numărul internărilor, în creștere
Dimensiune font:
3.777 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 267 mai puține față de ziua anterioară. Numărul de internări este, însă, în creștere.
Un sfert dintre cazuri, în București
Un sfert dintre cazuri se înregistrează în București - 982. Pe locul al doilea la cele mai multe noi cazuri, la mare distanță, este județul Ilfov - 224, urmat de Cluj - 185 și Prahova - 190.
763 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 144 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Numărul pacienților internați, în creștere
Numărul de persoane internate în secții COVID-19 este de 1.442, cu 81 mai multe față de ziua anterioară. La Terapie Intensivă sunt internate 87 de persoane, cu 3 mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 87 pacienți internați la ATI, 68 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 198 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 11 mai mulți față de ziua anterioară și zero la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.801 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 12.07.2022 (10:00) – 13.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 4 decese (doi bărbați și două femei).
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, unul la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani și un deces la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele au fost înregistrate la pacienți care prezentau comorbidități.
Dintre pacienții decedați, 2 erau vaccinați și 2 nevaccinați.
Câți români s-au testat
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.490 teste RT-PCR (2.506 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.984 la cerere) și 13.962 teste rapide antigenice.
De la debutul pandemiei, la nivel național, au fost prelucrate 13.236.737 teste RT-PCR și 10.439.097 teste rapide antigenice.
Autoritățile au anunțat deja că în România este așteptat un nou val pandemic, cel de-al șaselea, vârful noului val fiind estimat la mijlocul lunii august, cu o medie de 10.000 de cazuri pe zi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau