Spitalele se umplu iar de cazuri COVID: secţia ATI, aproape plină

Dimensiune font:

| 01-04-2023 09:36

 Numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere de mai bine de o lună. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, dr. Florin Roşu, a explicat   creştere constantă înregistrată de o lună de zile s-a transformată într-una deosebit de accelerată în ultimele două săptămâni. 

 

Zeci de persoane trec zilnic prin triajul unităţii medicale, iar peste 100 sunt internate pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. De altfel, conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică, pentru prima dată de la valul Omicron, secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase este aproape plină: sunt şase persoane internate cu forme severe, în timp ce un alt caz de ATI este tratat la Spitalul „Sf. Spiridon”.

„Este evident că se resimte această creştere la nivelul spitalului nostru, sunt destul de multe prezentări la boli infecţioase, vorbim de pacienţi care prezintă forme de viroză respiratorie. Noi avem capacitatea în cadrul laboratorului de a face trei tipuri de teste dintr-o singură probă: identificăm virusul gripal, SARS-CoV-2 şi virusul respirator sinciţial. Astfel încât diagnosticul este unul precoce. Dar, într-adevăr, în ultimele două săptămâni creşterea pe care am remarcat-o s-a transformat în una accelerată la COVID-19”, a declarat prof.dr. Florin Roşu.

Avem un tratament funcţional pentru COVID-19: Molnupiravir

Pacienţii care sunt depistaţi cu COVID-19 prezintă dureri de cap, o durere puternică în gât, diferite dureri musculare şi aproape toţi au o stare de moleşeală şi de oboseală precum cea dată de gripă. Simptomatologia s-a schimbat, explică managerul, de aceea este important un triplu test precum cel administrat la spital, pentru ca vedea dacă este vorba de o infecţie sau de ceva mai grav.

„Cei pe care îi avem în momentul de faţă internaţi prezintă forme medii de boală, reacţionează bine la tratament; avem mai multe scheme în funcţie de gravitatea bolii şi de comorbidităţile pacienţilor. Este foarte important, am militat şi militez în continuare pentru asta, să nu temporizăm prezenţa la spital când apare o modificare în starea de bine, având diagnosticul pozitiv stabilit de COVID-19”, a precizat managerul.

Acesta a spus că pacienţii pozitivi se pot prezenta la un centru de evaluare şi tratament care funcţionează în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase: acolo sunt consultaţi de un medic specializat, li se fac analize de sânge şi investigaţii imagistice. În urma acestora li se pune la dispoziţie un tratament asigura de spital.

În momentul de faţă, cel mai folosit medicament este antiviralul descoperit în timpul pandemiei – Molnupiravir, despre care managerul spune că dă rezultate foarte bune. Tratamentul creat de Pfizer – Paxlovid, care avea un răspuns de două ori mai bun în teste, nu a fost aprobat în România. Astfel, pacienţii primesc acasă Molnupiravir, pe care trebui să îl ia pentru cinci zile.

„Este un tratament într-adevăr potent pe SARS-CoV-2, în 36 de ore simptomatologia dispare, după cinci zile pacientul nu mai este pozitiv, iar după trei zile de tratament nu mai este contagios. Este un progres major faţă de valurile anterioare”, a punctat dr. Florin Roşu.

La Terapie Intensivă, doar cei cu comorbidităţi

Deşi cazurile s-au înmulţit, faţă de primele valuri ale pandemiei, când boala îi afecta şi pe cei tineri şi aparent sănătoşi, în momentul de faţă decesele şi formele severe, de ATI, se înregistrează doar la persoanele cu boli cronice sau alte comorbidităţi.

„Avem pacienţi la Terapie Intensivă, dar nu cu probleme respiratorii în principal, ca în trecut, ci decompensează bolile cronice. Toţi care sunt în momentul de faţă în ATI sunt cu comorbidităţi importante, iar virusul le decompensează bolile de bază. Discutăm de pacienţi cu diabet zaharat dezechilibrat, patologii cardiovasculare, patologii pulmonare, pacienţi cu probleme oncologice. Practic, e la fel ca în cazul virusului gripal”, a mai explicat dr. Florin Roşu.

Mai sunt locuri în momentul de faţă în unitatea medicală şi nu se pune problema transferarea pacienţilor către alte spitale, dar asta şi pentru că există în momentul de faţă un ordin de ministru care spune că fiecare spital rezervă 5% din paturi pacienţilor infectaţi cu COVID-19. Astfel, ei nu mai sunt transferaţi la Boli Infecţioase decât în cazuri severe, ci sunt trataţi deja acolo unde sunt internaţi, cu consultul medicilor infecţionişti.

„Sigur şi diferenţele de temperatură de la o zi la alta au fost un factor important în ceea ce priveşte creşterea numărului de cazuri, s-a înregistrat o scădere a imunităţii în rândul populaţiei din cauza trecerii de la sezonul rece la cel cald. Mereu primăvara sau toamna organismul se resimte şi apar virozele respiratorii”, a mai explicat dr. Florin Roşu.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:07

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Imaginile umilinței. Pacient târât pe scări la o policlinică din Ploiești. DSP Prahova a demarat un control
16/04/2025 07:29

DSP Prahova a făcut un control la fosta Policlinică Cina din Ploieşti, după apariţia in spaţiul public a unor imagini in care un pacient greu deplasabil este tarat pe scări pentru a ajunge la un consult ...

Cât de bun este tratamentul cu usturoi pentru limbricii la copii?
15/04/2025 16:03

E important să stii ce tratament este bun pentru limbrici la copii, pentru că este o problemă frecventă in randul acestora, cauzand disconfort si potentiale complicatii de sănătate. Remediile naturiste po ...

Pacient târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, deoarece nu mergea liftul. Control al DSP
15/04/2025 15:53

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost tarat pe scări pentru a fi dus la un control, in condiţiile i ...

Top 7 probleme de sănătate ce pot fi cauzate de telefon și soluții pentru a le diminua. De la dureri musculare și ochi obosiți la „putrezirea creierului”
14/04/2025 19:50

 Telefonul mobil a devenit aproape o extensie naturală a mainii noastre, iar simpla idee că am putea rămane fără acces la el, chiar si pentru scurt timp, poate provoaca un disconfort greu de ignorat. ...

Salarii record de 400.000 euro pentru medici: cazare gratuită și mașină de serviciu incluse. Află ce trebuie să faci
14/04/2025 15:17

Julia Creek, un orăsel izolat din Queensland, Australia, cu doar 550 de locuitori, a devenit recent cunoscut in intreaga lume datorită unei oferte de angajare care bate orice record european in materie de sal ...

Cercetătorii au stabilit cantitatea exactă de alcool consumată săptămânal care ar putea dubla riscul de demență
14/04/2025 14:38

 Consumul a opt pahare de vin sau halbă de bere pe săptămană sau mai mult poate creste semnificativ riscul de a dezvolta dementă, o afectiune care fură memoria, sugerează un nou studiu. Cercetător ...

Se modifică legea privitoare la medicamentele care te pot lăsa fără permis de conducere/ Lista completă
14/04/2025 11:36

 O modificare de nuantă, dar extrem de importantă are loc la articolul privind substantele interzise.. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează indeplinirea indatoririlor de serviciu de către un ...

Care este cea mai bună și sănătoasă apă de băut din comerț. Datele de pe etichetă la care trebuie să fii atent: „Asta recomand, din ce am studiat”
14/04/2025 05:54

Apa este vitală. Dacă fără mancare mai rezistăm, fără apă nu putem supravietui prea mult timp. Insă este important să bem apă sănătoasă, cu minerale potrivite. In comert există diferite tipuri de ...

La ce trebuie să fim atenți când facem cumpărături pentru masa de Paște. Ce este important să verificăm la carne, ouă sau cozonaci
13/04/2025 13:02

 Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) vine cu recomandări pentru perioada cumpărăturilor pentru masa de Paste, atrăgand atentia ca toate produsele alimentare să fie cumpărate ...

Cum îți influențează intestinul starea de spirit: legătura dintre microbiom și sănătatea mintală
13/04/2025 12:10

Se spune adesea că „simtim cu stomacul”. Dar ceea ce părea doar o expresie metaforică, devine astăzi un fapt sustinut de stiintă. Microbiomul intestinal, alcătuit din miliarde de bacterii bene ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei