Un judecător a murit după ce și-a injectat benzină în vene
Dimensiune font:
Judecătorul Gabriel Apostol a murit în ambulanță în timp ce era transportat către Spitalul Floreasca din București. Magistratul a ajuns în stare gravă la SJU Pitești după ce și-a injectat benzină în vene, notează presa locală.
În prima fază, medicii l-au stabilizat și intubat și au luat legătura cu medicii bucureșteni pentru a-l transfera. Au obținut acordul, dar magistratul argeșean a murit în drum spre Capitală.
Deocamdată, nu se știe de ce a apelat judecătorul la un asemenea gest. Nu este prima dată când magistratul Gabriel Apostol şochează opinia publică. Acest caz vine după ce a agresat polițiști pe autostradă, și-a bătut nevasta și a participat la Master Chef.
Acesta nu este singurul magistrat din Pitești care a decis să își ia viața. În urmă cu 4 ani, judecătoarea Gabriela Iordache s-a sinucis, după ce a înghițit clor și detartrant. Nu se știe nici până acum ce a făcut-o pe judecătoare să se omoare. Apropiații povesteau, la vremea respectivă, că femeia avea o relație foarte bună cu soțul și copiii. Ea a lăsat și un bilet de adio, însă nu a precizat motivul pentru gestul său.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau