Una din cinci măşti folosită de către români pentru protecţia în faţa răspândirii virusului SARS-Cov-2 este fashion
Dimensiune font:
În acest context, APC atrage atenţia Ministerului Sănătăţii că în România se vând măşti de protecţie care induc în eroare consumatorii în privinţa protecţiei asigurate de aceste produse împotriva SARS-CoV-2.
„În actualul context sanitar de creştere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, fapt care a determinat impunerea purtării măştii de protecţie în Bucureşti şi alte oraşe mari ale ţării, şi în spaţiile deschise, APC solicită instituţiilor statului român cu atribuţii pe zona supravegherii pieţei să verifice măştile de protecţie respiratorie atât din punct de vedere al etichetării, cât şi din punct de vedere al îndeplinirii parametrilor asumaţi de producător prin intermediul etichetei sau al ambalajului colectiv”, precizează asociaţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.
Cu privire la măştile fashion, APC face o serie de precizări pentru consumatori: sunt lavabile, reutilizabile şi ajustabile; nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor; oferă protecţie doar împotriva inhalării prafului, polenului şi stropirii cu picături mari de salivă; nu protejează împotriva Covid-19; nu sunt sterile; nu sunt dispozitive medicale, adică nu îndeplinesc cerinţele standardului SR EN 14683:2019; nu sunt echipamente individuale de protecţie, adică nu îndeplinesc cerinţele standardului SR EN 149:2009.
În ceea ce priveşte măştile de protecţie respiratorie împotriva SARS-CoV-2, specialiştii APC recomandă consumatorilor să folosească în această perioadă fie măşti faciale de uz medical, fie semi-măşti filtrante împotriva particulelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau