Şase percheziţii domiciliare la o persoană cercetată pentru înşelăciune şi fals în declaraţii
Dimensiune font:
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au efectuat şase percheziţii domiciliare, la o persoană cercetată pentru înşelăciune şi fals în declaraţii.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 2015 – 2019, persoana cercetată ar fi indus în eroare o instituţie, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase, constând în înscrierea de date nereale în deconturile financiare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 5 milioane de lei.
‘În urma percheziţiilor, au fost descoperite bunuri, înscrisuri, unităţi de calcul şi medii de stocare, ce au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. A fost instituită poprirea asupra sumelor din şase conturi bancare şi sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile, cu o valoare aproximativă de 4 milioane de lei. De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere, o persoană fiind condusă la sediul Poliţiei, pentru cercetări’, precizează sursa citată.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau