Scandal între IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, și BOR

 

Un răspuns oferit de către IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, oferit unui enoriaș a creat un imens scandal care îl vizează pe  Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. IPS Calinic a spus că Bănescu  ar avea probleme cu caracterul şi l-a asemuit cu un câine al Patriarhului Daniel. Purtătorul de cuvânt al BOR a sărit ca ars și a oferit o replică pe contulă său de Facebook. „Ce înseamnă a sta cam prost cu caracterul? Toate se înlănțuie în ceea ce se numește stil propriu, echivalentul etic și estetic al unei amprente lăsate de fiecare asupra realității în relația cu ceilalți. Așadar, modul mai mult sau mai puțin nuanțat în care reacționăm, relaționăm, comunicăm sau înfăptuim, ne construiește, ne dezvăluie, ne reprezintă. Suntem, așadar, ceea ce exprimăm în varii feluri ca persoane întoarse cu fața sau, din păcate, cu spatele spre ceilalți. În jurul nostru, ca un corp energetic iradiază continuu caracterul, miezul și relieful nostru moral, imposibil de camuflat total. Depășirea măsurii în orice denunță cu precizie inadecvarea la realitate, o suicidară ratare inclusiv morală”, a scris Bănescu.

El este de părere că este cazul oricui se lasă luat de valul tulbure al egolatriei, al lăcomiei de vizibilitate, de întâietate, de autoritarism sterp asupra celorlalți. „E cazul trist al oricui se lasă sedus de strategia rudimentară a invectivei, a judecății sumare și a lui hodoronc-tronc.

De aceea, ca exemplu, stahanovismul ortodoxist situat la antipodul calmului valorilor Ortodoxiei, al sobrietății, al delicateței, nobleței și dreptei măsuri în toate, devine un toxic exces pentru corpus-ul eclezial atunci când se respinge chiar și ideea de sfat (evanghelic) sau binevoitoare observație, reacționându-se cu țâfnă și trufie.

Într-un asemenea context, a sta cam prost cu caracterul, cu gradul de rafinament lăuntric, indică mai degrabă o surditate și orbire spirituale, decât acuitate morală sau orice altă virtute predicată, niciodată practicată.

Virtutea, când există, presupune un real, oricât de modest, grad de smerenie și inteligență (duhovnicească).

A apela, de exemplu, obtuz și trivial la ofensarea cuiva pe care nu-l cunoști, a-ți cultiva malițios, neinspirat, imaginarul și așa sărac, a confunda cotidian duhovnicescul cu prea omenescul, altruismul pastoral cu autoritarismul local, a te livra celorlalți exclusiv în cheie autoritaristă fără nicio acoperire în autentica autoritate, iată doar câteva dintre simptomele unui jenant autosabotaj, căruia unii i-ar putea descrie principala cauză prin cuvintele: a sta cam prost cu caracterul”, a scris Vasile Bănescu.

Ecaterina VICOL