„Vrem să trăim lângă mare”. Rușii cumpără locuințe în Mariupolul ocupat și distrus. Cât costă o astfel de proprietate
Dimensiune font:
Internetul rusesc s-a umplut de anunțuri pentru proprietăți imobiliare în Mariupol, orașul ucrainean ocupat și distrus de armată rusă anul trecut, unde mii de oameni au murit, scrie publicația independentă Meduza.io, preluând un articol realizat de publicația Bumaga din Sankt Petersburg. Bumaga a vorbit cu ruși care doresc să cumpere proprietăți în Mariupol.
VKontakte, cea mai mare rețea socială din Rusia, are aproximativ 100 de grupuri care conțin anunțuri pentru cumpărarea, vânzarea și închirierea de bunuri imobiliare în Mariupol, scrie Meduza.io.
Pe unul dintre aceste grupuri, „Imobiliare în Mariupol și Pryazovia”, au început să apară mesaje de la persoane care doreau să cumpere case sau apartamente în Mariupol chiar de la începutul lunii mai 2022, când în oraș se duceau încă lupte grele.
Mariupol este orașul din estul Ucrainei, cu ieșire la Marea Azov, ocupat și distrus de ruși, unde au murit mii de oameni în timpul luptelor dintre forțele ruse și armata ucraineană din 2022. 90% din clădirile de apartamente din Mariupol și 60% din case au fost distruse atunci, potrivit unui raport al ONU.
Până în martie 2023, 1.829 de clădiri au fost restaurate, 36 de clădiri rezidențiale au fost reconstruite, iar 321 de structuri au fost demolate, conform companiei publice de construcții din Rusia, scrie Meduza.io.
55.000 de dolari, prețul mediu pentru o casă în Mariupol
Avito, un site rusesc cu anunțuri, are în prezent peste 70 de anunțuri de vânzare de imobile în Mariupol. 34 sunt pentru apartamente, 35 sunt pentru case, iar unul este pentru un spațiu comercial.
„O investiție bună”
Cumpărătorii sunt deschiși să achiziționeze case și clădiri „în orice condiție” și plănuiesc să repare toate pagubele produse de bombardament.
Unii cumpărători au declarat pentru publicația Bumaga că văd Mariupolul ca parte a Rusiei și nu consideră că achiziționarea de proprietăți imobiliare într-un oraș ocupat este o decizie riscantă.
În același timp, majoritatea persoanelor au spus că nu au fost niciodată în Mariupol.
Majoritatea respondenților au spus că nu se tem de viitoarele lupte din oraș, în ciuda contraofensivei actuale a Ucrainei în această direcție. Au ales Mariupol datorită apropierii sale de mare, ceea ce, în opinia lor, îl va face o destinație turistică populară.
„Consider că este o investiție bună. Poate părea ciudat pentru unii, dar eu cred în dezvoltarea viitoare a orașului. Sub aripa Rusiei, acesta va avea un viitor strălucit. Cred că va deveni o destinație turistică și de vacanță populară. Are o semnificație specială pentru țara noastră; este un oraș erou”, a spus Olesya, o femeie din orașul Omsk, care e în căutarea unei case în Mariupol.
„Eu și familia mea am început să căutăm o locuință în Mariupol pentru că vrem să locuim lângă mare și într-un loc cu condiții bune de mediu. Mariupol are, de asemenea, proprietăți imobiliare destul de ieftine și oferte salariale mai atractive pentru soțul meu, care este electrician”, a declarat Irina din Krasnoiarsk.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau