Accident la un supermarket din București. O bucată de tavan a căzut și a strivit o femeie
Dimensiune font:
O femeie de 70 de ani a fost transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore, după ce a fost lovită de o bucată desprinsă de tavan, de aproximativ doi metri pătraţi, într-un supermarket din Bucureşti, situat în strada Liviu Rebreanu.
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), victima a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore.
Celelalte zece persoane aflate în supermarket au ieşit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis, arată sursa citată.
Salvatorii au intervenit cu două autospeciale de stingere şi un echipaj medical în sprijin.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau