Copiii din România, cei mai supuşi riscului de sărăcie din UE
Dimensiune font:
Aproape un sfert (24,2%) dintre copiii (sub 18 ani) din UE erau supuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, comparativ cu 21,7% dintre adulţi (18-64 de ani) şi 20,4% în rândul vârstnicilor (65 de ani şi mai mult), scrie Agerpres. Cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie este în România (41,5%), Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) şi Grecia (31,5%), arată datele prezentate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Cea mai scăzută pondere a copiilor supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Slovenia (12,1%), Cehia (12,9%), Danemarca (13,5%) şi Finlanda (14,5%).
Factorii care au influenţat în 2020 riscul de sărăcie şi excluziune socială în UE au inclus: intensitatea de lucru (71,9% din populaţia sub 60 de ani locuia în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută, iar copiii în întreţinere erau supuşi riscului de sărăcie), nivelul educaţiei, tipul gospodăriei (gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreţinere 42,1%), migraţia (copiii cu cel puţin un părinte migrant se confruntă cu un risc mai ridicat de sărăcie decât cei ai căror părinţi sunt nativi: 32,9% faţă de 15,3%) şi condiţiile de viaţă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau