La Craiova s-au inventat WC-urile de socializare. Lia Olguța Vasilescu s-a lăudat cu ele pe Facebook și apoi a șters fotografiile
Dimensiune font:
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a scris pe Facebook că parterul, etajul I și spălătoria Liceului Traian Vuia au fost renovate, fiind complet refăcute grupurile sanitare. Însă toaletele pe care elevii ar urma să le folosească au fost instalate una lângă alta, fără a fi despărțite pentru a oferi intimitate. Postarea edilului a fost făcută miercuri, iar vineri seară imaginile cu WC-urile noi au fost șterse.
„Parterul, etajul I și spălătoria Liceului Traian Vuia au fost renovate, fiind complet refăcute grupurile sanitare, unde au fost schimbate gresia și faianța, încăperile comune, dar și sălile de clase, unde s-au efectuat reparații la nivelul zidăriei și tencuielii. Peste tot a fost montat covor PVC nou, s-au schimbat instalația electrică și corpurile de iluminat, iar tocăria interioară a fost schimbată.
Parterul clădirii este, în acest moment, folosit de grădinița Ion Creangă, a cărei clădire a intrat în renovare totală printr-un proiect finanțat din fonduri europene. După această perioadă, sălile de clasă vor fi iarăși ocupate de către elevii de liceu.
Continuăm să investim în școlile craiovene pentru a asigura condiții excelente de educație copiilor noștri!”, arată mesajul primarului Lia Olguța Vasilescu transmis miercuri pe Facebook. Postarea de pe Facebook este însoțită de fotografii cu rezultatul renovării, însă pozele inițiale în care se pot vedea toaletele așezate una lângă alta, fără a fi despărțite în niciun fel, au fost șterse vineri seară.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau