Legea pe care n-o știu mulți care stau la curte. Când poți păstra, de fapt, fructele din pomii vecinului

Poate că stai la curte și te înțelegi bine cu vecinul, însă există unele situații care ar putea crea conflicte între voi. De la jumătatea de metru de gard pentru care unii vecini se ceartă, până la copacii care ajung pe propretatea celuilalt, motive de ceartă se pot găsi mereu, însă legea a încercat să reglementeze astfel de situații pentru a nu mai exista probleme.

Dacă ramurile cu fructe ale vecinului se întind peste gardul dintre voi doi, tu ai dreptul conform Legislației Civile să păstrezi fructele dacă acestea cad în mod natural pe proprietatea ta, fără să îi ceri voie în mod expres. În același timp, poți tăia rădăcinile ori crengile care îți trec gardul.

La această situație, referitoare la pomii ce trec gardul se ajunge prin nerespectarea articolului 613 din Codul civil ce reglementează distanța minimă pentru arbori. Mai precis: „În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a gardurilor vii.”

Același articol, dar la aliniatul 2 oferă posibilitatea proprietarilor deranjați de acești arbori „să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.”

Ce facem cu streașina casei

Codul civil mai prevede o situație întâlnită în țara noastră de care mulți nu știu și care se referă la picătura streșinii. Astfel, dacă tu îți construiești o casă, în momentul în care tu îți faci acoperișul trebuie să îl gândești în așa fel încât, apele care vor proveni în urma ploii să nu se scurgă pe terenul vecinului. Legislația recomandă, în lipsa unei legi sau unui regulament de urbanism, respectarea unei distanțe minime de 60 de centimetri față de linia de hotar. Totuși, se poate face o derogare de la distanța minimă, dar numai prin acordul părților exprimat într-un înscris autentic (înscrisul întocmit ori primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de o altă persoană investită de Stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege-articolul 269 Cod procedură civilă).