MAI: În ultimele 24 de ore, în România au intrat 10.708 cetăţeni ucraineni
Dimensiune font:
Ministerul Afacerilor Interne informează că, în ultimele 24 de ore, în România au intrat 37.094 mijloace de transport şi 146.379 de persoane, dintre care 10.708 cetăţeni ucraineni, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, în ajunul Crăciunului, structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie, cu efective suplimentate.
În ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au intervenit la 4.695 de evenimente, 3.210 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.485 circumscrise situaţiilor de urgenţă.
Pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în pericol, pompierii militari au acţionat în 1.251 de situaţii pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, au avut 73 de intervenţii pentru stingerea incendiilor şi 7 pentru descarcerare.
La rândul lor, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au salvat trei persoane în urma misiunilor aero-medicale.
"Recomandăm cetăţenilor să manifeste responsabilitate şi o conduită preventivă, mai ales dacă se urcă la volan. Adaptaţi viteza la condiţiile de drum şi de trafic. Nu vă puneţi în pericol urcând-vă la volan obosiţi sau sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor interzise. Totodată, vă recomandăm să manifestaţi grijă maximă când folosiţi articole pirotehnice. Utilizarea neglijentă şi mai ales a materialelor interzise poate avea consecinţe deosebit de grave atât pentru cei care le folosesc, cât şi pentru cei din jur", subliniază Ministerul de Interne.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau