Minor din Suceava, reținut după ce a spânzurat și decapitat un câine / A fost prins după ce a filmat animalul mort și le-a postat online
Dimensiune font:
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Suceava au luat măsura reținerii în arest, pentru 24 de ore, față de un tânăr care a spânzurat și decapitat un câine. Tânărul respectiv nu are încă 18 ani împliniți, anunță Monitorul de Suceava.
Cazul era anchetat la poliție din luna februarie a anului trecut. Atunci, polițiștii de la Biroul Pentru Protecția Animalelor au fost sesizați prin plângere de către Asociația ”Casa lui Patrocle” cu privire la faptul că un tânăr a ucis prin cruzimi un câine pe raza comunei Horodniceni.
Atunci s-a făcut și o cercetare în teren și a mai fost găsit și un al doilea câine care avea leziuni prin tăiere în zona gâtului și a pieptului, dar care scăpase din mâna agresorului. Acest al doilea câine a fost dus într-un adăpost și salvat, dar un alt câine a fost găsit spânzurat și decapitat. Au existat și imagini în mediul online în care apăreau câinele decapitat și autorul. De altfel, de la acele imagini au început și cercetările și cazul a ieșit la iveală.
”Minorul a fost expertizat psihiatric, constatându-se că a săvârșit faptele cu discernământ”, a transmis acum Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau