Noi drepturi pentru studenți la călătoria cu trenul: Reducerile au fost extinse de la 50% la 90% / Vârsta până la care se acordă a fost majorată de la 26 la 30 de ani
Dimensiune font:
Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), ciată de Digi24.ro
Autoritatea pentru Reformă Feroviară spune că noile drepturi sunt prevăzute în legea Legea învăţământului superior nr. 199 promulgată pe data de 5 iulie. Potrivit autorităţii, înainte de adoptarea Legii nr. 199/2023, când studenţii beneficiau de 50% reducere, ARF a plătit către operatorii de transport feroviar de călători 74,5 milioane lei pentru 3,6 milioane călătorii efectuate în 2021, 56 milioane lei, pentru 3 milioane de călătorii efectuate în 2022 şi 31,5 milioane lei, pentru 1,5 milioane de călătorii efectuate în prima jumătate a anului 2023.
Noile drepturi acordate prin Legea 199/2023 sunt: creşterea nivelului tarifului redus de la 50% la 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic; mărirea vârstei studenţilor beneficiari de tarif redus cu 90%, de la 26 de ani la 30 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau