O femeie ținută captivă a scăpat după ce a lăsat bilețele în toaletele publice
Dimensiune font:
O femeie din Pittsburgh, SUA, a fost salvată după ce a lăsat bilețele în baia unui magazin și a unui resort.
Primul bilețel a fost găsit în toaleta unui magazin Walmart, de către angajați. Potrivit polițiștilor, angajații Walmart i-au contactat după ce au găsit biletul lipit de oglindă. Femeia a lăsat scris numele său și faptul că era ținută captivă și abuzată sexual.
La două zile după, un alt bilețel a fost găsit în toaleta unei stațiuni. De data aceasta, în bilețel scria că femeia a fost ținută ostatică de la 1 mai și a cerut ofițerilor să nu renunțe la căutarea ei, transmite WTAE-TV, citat de ABC11.
În timpul anchetei, poliția a identificat victima împreună cu suspectul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, în stațiune. Marți, 13 iulie, femeia a fost găsită și salvată din casa individului.
Vecinii au spus că au fost șocați să afle ce se întâmpla în zona lor. 'Este neliniștitor, foarte neliniștitor', a spus un vecin.
Bărbatul a fost arestat. Se așteaptă ca victima sa, care a suferit tăieturi și vânătăi, să supraviețuiască.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau