Poliţiştii ieşeni vor fi la datorie în perioada 20 – 24 ianuarie, cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române şi vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice, combaterea faptelor antisociale şi prevenirea accidentelor rutiere.
Recomandăm tuturor să respecte normele de conviețuire socială, să păstreze liniștea și ordinea publică, poliţiştii fiind pregătiţi să intervină la orice caz în care legea este încălcată.
Poliţiştii de la rutieră vor acționa, pentru asigurarea fluenței traficului și prevenirea accidentelor.
Dacă porniţi la drum, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră! Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi!
Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai după ce se asigură că o pot face în siguranță şi să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!
În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau