Poştaşul bate la uşă mai devreme în luna ianuarie. Distribuirea pensiilor va începe de astăzi
Dimensiune font:
Veşti bune pentru pensionari! Poştaşul le va bate la uşă mai devreme luna aceasta. Cel puţin aşa a anunţat, ieri, Poşta Română, care a revenit asupra anunţului făcut în decembrie că pensiile ar putea întârzia câteva zile.
Motiva atunci instituţia că, în luna ianuarie, pentru că e şi început de an bugetar, primește cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public. Or, acum, conform noii decizii, chiar începând de astăzi, poştaşii vor începe să distribuie tuturor banii.
Astfel, în luna ianuarie, față de lunile obișnuite, poștașii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile. ''Mă bucur să pot anunța că Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineață, la prima oră, poștașii noștri să fie pe teren și să distribuie pensiile cât mai repede. Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situație specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar'', a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau