Sucursală Raiffeisen, vandalizată: 'Nazi bank' / Poliția Română a început o anchetă
Dimensiune font:
O sucursală Raiffeisen Bank a fost vandalizată de persoane necunoscute! „Nazi bank”, este mesajul lăsat la sucursala din Cluj-Napoca. Gestul apare în contextul în care România a ratat intrarea în Schengen, după refuzul Austriei și Olandei.
Poliția Română a început o anchetă în acest caz :„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliției au demarat verificări din oficiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale, aspecte care urmează a fi înaintate unității de parchet”, a spus Poliția, informează Cluj24.ro.
„Menționăm că până în prezent nu au fost depuse plângeri, în continuare, rezultatele verificărilor urmând a fi analizate de reprezentanții parchetului, în ceea ce privește derularea ulterioară a cercetărilor, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate. Totodată, precizăm faptul că la nivelul unității de poliție au fost analizate și organizate activități specifice, pentru combaterea unor viitoare astfel de evenimente”, a concluzionat Poliția.
Sursa foto: Cluj24.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau