Un cercetător rus, asistent la o universitate din Germania, a fost arestat fiind suspectat de spionaj
Dimensiune font:
Un cercetător rus care lucrează într-o universitate germană a fost arestat vineri, suspectat de spionaj în contul Moscovei, a anunţat luni parchetul federal german, relatează AFP, citată de news.ro.
Cercetătorul, arestat vineri, prezentat doar drept Ilnur N., este ”suspectat puternic cel puţin de la începutul lui octombrie 2020 de faptul că a fost folosit de către un serviciu rus de informaţii” în timp ce muncea ca asistent ştiinţific la o universitate germană, precizează parchetul din Karlsruhe, însărcinat cu dosare de spionaj.
El s-a întâlnit, începând din octombrie şi până în iunie, ”cel puţin în trei rânduri”, cu un agent din cadrul serviciilor ruse de informaţii externe (SVR), potrivit parchetului. În timpul a două dintre aceste întâlniri, ”el a furnizat informaţii” despre universitate şi a ”primit în schimb sume de bani în numerar”.
Parchetul din Karlsruhe nu oferă nicio altă informaţie despre acest bărbat sau despre universitatea unde lucrează, cu excepţiafaptului că este asistent la ”o catedră ştiinţifico-tehnică”. Nici Rusia şi nici Germaia nu au reacţionat imediat, însă relaţiile lor sunt tensionate din cauza dosarului ucrainean i unor acuzaţii de atacuri cibernetice ale Moscovei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau