Un tânăr cu dizabilități a terminat Dreptul cu 10. El nu poate să scrie și nici să meargă
Dimensiune font:
Direcția de Asistență Socială Deva a postat marți pe pagina de facebook povestea lui Carol, un tânăr hunedorean cu dizabilităţi, care a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu cu nota 10 la examenul de Licență.
Tânărul a povestit că, din cauza dizabilității care îl împiedică să își folosească mâinile și picioarele, i-a fost imposibil să susţină vreun examen scris. “A fost unul dintre motivele pentru care mergeam la şcoală cu mama. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă – să-i pot dicta ce învățasem, iar ea să scrie”.
“În primul an de facultate, nimeni nu credea că pot ajunge prea departe. Cei mai mulți dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi și despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea - inclusiv profesorul”, povesteşte Carol.
Din pricina bolii, tânărul s-a maturizat înaintea altora, scriu cei de la Direcția de Asistență Socială din Deva. A citit mult, se exprimă corect şi-şi alege cu grijă fiecare cuvânt. Vorbeşte deschis inclusiv despre boala lui. O afectare a nervilor care transmit semnale dinspre creier spre coloana vertebrală şi spre muşchii mâinilor şi picioarelor. Povestește și despre anii în care și-a împărţit vacanţele între clinici de recuperare şi intervenţii chirurugicale.
„Din păcate, corpul meu nu s-a împrietenit cu tratamentele. Dar mi-am propus să continui exerciţiile de recuperare. Vreau să fac tot ce pot ca să mă desprind de părinţi. De 23 de ani, n-am făcut un pas fără ei. La urma urmei, toți avem dreptul la o viață normală – și eu, și ei. Le sunt recunoscător că m-au susținut în fiecare zi – la propriu și la figurat. Poate că de-asta am și ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o șansă și altor copii sau tineri cu dizabilități, ai căror părinți nu-i pot ajuta să lupte pentru drepturile lor sau – și mai grav – îi abandonează”, mai spune tânărul, neclintit în voinţa de a-şi depăşi limitele.
„Un tânăr care nu-și poate folosi mâinile și picioarele și-a încheiat studenția cu 10 la examenul de licență! Este un model care dă speranţă celor din jurul lui. Inspiră încredere și curaj. Pentru cei ca el, lupta nu se sfârșește niciodată și fiecare zi este o adevărată provocare – odată cu fiecare pas pe care-l poate face înainte!
Vorbește fluent două limbi străine şi a fost cel mai bun din clasă la limba română. De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Şi-a luat licenţa cu nota 10, iar acum se gândeşte la master.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau