40 de ani de la ultimul meci din cariera lui Cornel Dinu. Mister visa să revoluționeze fotbalul: „Sper să inventez lucruri noi, poate chiar un alt sistem de joc. Am vorbit deja cu Ferguson"
Dimensiune font:
Pe 18 iunie 1983, Divizia A programa etapa cu numărul 32, cap de afiș fiind derby-ul Dinamo - Craiova. Adică primele două clasate, despărțite de numai două puncte, în favoarea gazdelor (45/43).
La capătul unei întâlniri pe care au dominat-o categoric (27-6 fiind raportul șuturilor la poartă, 9-4 cadrate!), roș-albii au scos un singur punct, 1-1, Cârțu egalând la ultima fază.
Totuși, remiza respectivă s-a dovedit decisivă în lupta la titlu, tranșată în cele din urmă de bucureșteni. Fără patru „grei”, Ștefănescu, Balaci, Donose și Crișan, oltenii au scos maximum din acel duel.
Cum s-a retras Cornel Dinu la ultimul meci: „Insuficiență respiratorie acută”
Chiar dacă ulterior au mai fost două runde de campionat și două de Cupă, partida din urmă cu exact 40 de ani a rămas în istorie drept ultima din cariera jucătorului Cornel Dinu. Titular în centrul defensivei, alături de Alexandru Nicolae, cel ce avea să devină Mister-ul fotbalului nostru a părăsit terenul în minutul 25, în urma unei accidentări. Ziarul „Sportul” nota: „A acuzat o durere intercostală și, din această cauză, o acută insuficiență respiratorie”.
Cum decizia de a se retrage fusese de mult luată, Dinu n-a mai forțat pe finalul acelei stagiuni și a devenit oficial doar secundul lui Nicolae Nicușor. Procuroru' avea 35 de ani, dintre care 17 petrecuți pe gazoanele primului eșalon.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau