A dispărut Cooperativa?
Dimensiune font:
Partida disputată vineri la Bistriţa, între Gloria şi Ceahlăul Piatra Neamţ, era suspectată de mai mult timp de un posibil blat, dată fiind situaţia grea din clasament a echipei lui Costel Enache, în condiţiile în care gazdele par să mai aibă doar şanse teoretice de salvare de la retrogradare. Numai că toate supoziţiile s-au dovedit un mare fâs, meciul încheindu-se fără gol. Aşa că în sfârşit, după 23 de partide directe, Gloria şi Ceahlăul au terminat din nou la egalitate, după partida din aprilie 1997, încheiat tot cu un 0-0, în acest interval cele două formaţii îşi tranşaseră toate disputele.
Mugurel Buga (FC Braşov) a devenit al 134-lea fotbalist care atinge „cota” de 300 de meciuri în prima divizie, în meciul câştigat cu Concordia Chiajna (3-2). Tot Comisia de Istorie şi Statistică a Federaţiei Române de Fotbal a anunţat că în etapa a XXI-a a fost consemnat meciul 200 pentru Claudiu Voiculeţ (Pandurii Tg.Jiu), în partida cu FC Vaslui (2-1).
De asemenea, a fost înregistrată prima victorie din acest an pentru FC Braşov, cu ocazia meciului 1.350 disputat de „stegari” în Liga I. Pandurii a primit al 300-lea gol pe prima scenă, de la mozambicanul Jumisse (FC Vaslui). Cinci jucători au debutat în această rundă: Guclü (FC Braşov), Oghinciuc, Berceanu (ambii de la Gloria Bistriţa), A.Matei (Rapid) şi Djalilov (CS Severin). Golul 40 în primul eşalon pentru Gabriel Paraschiv (Oţelul Galaţi) a adus trei puncte importante echipei sale, în meciul cu campioana CFR Cluj. La rândul său, Pintilii (Steaua), aflat la prima sa „dublă” pentru echipa din Ghencea, a ajuns la zece goluri în prima divizie (3-0 Gaz Metan). Etapa trecută, a XX-a, a debutat, iar acum S.Oltean (FC Braşov) a înscris primul său gol în elită. (I.T.)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau