Academia din Copou nu încape în elita României!
Dimensiune font:
După ce trupa lui Daniel Pancu a început ezitant Liga 1, victoria la limită din prima etapă fiind urmată de două înfrângeri la scor în care a primit câte patru goluri, după ce gruparea ieşeană a refuzat invitaţia lansată de Federaţia Română de Fotbal de a-şi înscrie echipa secundă în Liga a III-a, având astfel varianta ideală de a-şi ţine sub control cei mai talentaţi tineri jucători, iată că nici dinspre Academia din Copou nu apar veşti prea bune. „Sunt foarte mâhnit. Nu mă aşteptam la aşa ceva, nu este corect, este nedrept”, ne-a declarat Nucu Antohi, managerul Academiei CSM Politehnica Iaşi.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că pe 26 septembrie vor începe campionatele Elite Under 19 şi Under 17, în care vor fi angrenate primele 24 de academii din ultima ierarhie publicată acum câteva săptămâni, ierarhie în care Academia ieşeană ocupă locul 27! „Dacă nu se retrag trei formaţii nu cred că vom putea juca în Elite şi este greu de crezut că se va retrage vreo grupare din moment ce FRF va ajuta fiecare echipă cu sumele necesare testării pentru COVID-19”, a adăugat Antohi.
Academia CSM Politehnica Iaşi a acumulat 65,9 puncte. „Pe locul 24 se situează Academia Gheorghe Popescu, cu 67,33 puncte, şi cred că am ratat clasificarea între primele 24 pentru că nu avem psiholog şi nutriţionist cu norme întregi, sunt doar cu colaborare. Dar sunt alte cluburi care se bazează aproape exclusiv pe colaborări, pe când noi avem 16 oameni angajaţi, avem scouter cu licenţă PRO (n.r. - Vasile Simionaş). Mai mult, avem două stadioane la dispoziţie, două săli de forţă, preparator fizic şi alte condiţii, aşă că unele licee cu program sportiv nici nu se pot compara cu noi, dar se situează înaintea noastră! Cluburile din Liga 1 au avut termen limită de predare a documentaţiei în martie, pe când alte grupări depuneau şi prin iulie. Noi aveam deja punctajul stabilit, iar alţii aveau ocazia să şi-l îmbunătăţească”, a precizat plin de năduf Nucu Antohi, care a spus şi ce înseamnă ratarea campionatelor Elite: „Vom juca în Campionatele Naţionale, dar sunt de un nivel modest. Noi de vreun an tot încercăm să creştem calitatea mai ales la Under 19, probabil vom câştiga competiţia a doua a ţării, dar nu ne va ajuta la nimic. Demarăm un sistem de motivare a juniorilor prin pregătire cu antrenori de la prima echipă şi trimitere a celor care au dat randament să se antreneze săptămâna următoare cu echipa mare, dar nu vom fi acceptaţi în Elite! Suntem mai hotărâţi ca niciodată să începem să furnizăm jucători pentru prima echipă, dar ne bazam că vom juca în Elite, unde este un nivel bun...”.
Managerul Academiei CSM Politehnica Iaşi a oferit însă şi două variante pentru ca echipa sa să fie primită în cea mai importantă competiţie juvenilă: „Ar putea fi suplimentat numărul de echipe cu încă patru şi astfel am intra şi noi, dar şi FC Hermannstadt, aflată într-o situaţie similară. Dar cel mai corect ar fi ca toate formaţiile din Liga 1 să aibă echipe în Elite, iar numărul necesar de formaţii să fie completat cu cele de la grupările cu cele mai bune condiţii”.
Rezolvarea problemei a fost pasată către preşedintele executiv Ciprian Paraschiv, cel care în vară a rezolvat practic menţinerea echipei mari în Liga 1, iar această nouă provocare nu pare a fi chiar atât de complicată precum precedenta. Dragoş GAŞPAR
Sursa foto: CSM Politehnica Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau