Aymeric Laporte 

Aymeric Laporte și Otavio, aproape de a semna cu Al-Nassr

Cu Cristiano Ronaldo, Sadio Mane, Marcelo Brozovic și Fofana în teren, Al-Nassr a pierdut și al doilea meci din prima ligă a Arabiei Saudite (0-2 cu Al-Taawon).

 

Formația pregătită de Luis Castro are parte de un start groaznic de sezon, iar oficialii clubului au de gând să mai aducă cel puțin doi jucători în această vară.

În primul rând, arabii ar fi ajuns deja la un acord cu Porto pentru transferul lui Otavio, iar în schimbul jucătorului vor achita aproximativ 60 de milioane de euro cu tot cu bonusuri.

Mai mult decât atât, fotbalistul în vârstă de 28 de ani nu face parte din lotul echipei portugheze de la meciul din campionat (vs. Farense), ceea ce confirmă discuțiile dintre cele două formații. 

Totodată, arabii sunt de câteva zile în contact cu cei de la Manchester City și pentru transferul definitiv al fundașului Aymeric Laporte.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani este dorit pentru a întări defensiva echipei unde evoluează Cristiano Ronaldo și Sadio Mane, iar suma vehiculată, conform jurnalistului Fabrizio Romano, este de 20 de milioane de euro.