Argentina, campioană mondială!

Dimensiune font:

| 18-12-2022 20:29

Argentina - Franţa 3-3 (2-0), 3-3 d.p. 4-2 la lovituri de departajare

Argentina a învins aseară Franța, după executarea loviturilor de departajare (2-2 la capătul timpului regulamentar de joc), și a câștigat, pentru a treia oară în istorie, titlul de campioană mondială. Finala, poate cea mai frumoasă din istoria Cupei Mondiale, l-a încoronat pe Messi, la 36 de ani, drept unul dintre cei mai mari trei jucători din istoria fotbalului! 

 O finală spectacol şi, în acelaşi timp (lucru rarissim), dispută atroce între strategii celor două echipe. Deschamps, mult mai experimentat, are mai bine de un deceniu de când e la cârma „les bleus”, a propus o partitură de aşteptare. A suferit apoi, argentinienii au avut 2-0 şi se îndreptau spre titlul mondial. Numai că, un meci de fotbal nu se termină în minutul 90, ci la ultimul fluier al arbitrului. Însă, nu asta a contat în finala de duminică.

Băieţii lui Deschamps au revenit, Mbappe a dovedit cu prisosinţă pronosticurile cum că va fi viitorul număr unu mondial, s-a făcut egalitate şi a intervenit loteria penalty-urilor. Ca de obicei, echipa mai tânără a pierdut, a cedat psihic.

Cifrele finale spun, însă, mai multe despre meritele Argentinei. 20-10 ocazii de gol, 10 - 5 la șuturi pe poartă, 42-31 atacuri periculoase, 54%-46% posesie în favoarea Argentinei...

La loviturile de la 11 metri, pentru Argentin au marcat Messi, Dybala, Paredes și Montiel, pentru francezi au înscris Mbappe și Muani, ratările aparținând lui Coman și Tchouameni.

Finală frumoasă, cum n-a mai fost demult! 

Balonul de Aur al turneului final a intrat în posesia lui Lionel Messi, iar Gheata de Aur i-a revenit lui Kylian Mbappe, care a marcat 8 goluri!

Echipele de start:

Argentina:  E. Martinez - Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico - Di Maria, De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister - Messi, J. Alvarez. Au mai jucat Acuna, Montiel, Paredes, Martines, Pezzella și Dybala.

Franţa: Lloris - Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez - Griezmann, Tchouameni, Rabiot - Dembele, Giroud, Mbappe. Au mai jucat Coman, Camavinga, Fofana, Konate, Disasi.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:04

Punct. Și de la capăt. Poli Iași mai are de îndurat 8 finale!
16/03/2025 13:45

* Farul Constanta – Poli Iasi 0 – 0, in cadrul primei etape a play-out-ului SuperLigii * Iasul mai are de disputat 8 partide, următoarea, in Copou, cu UTA, duminică, 30 martide, de la ora 15 Poli ...

CLASAMENT/VIDEO -SuperLiga: Farul Constanța și Poli Iași, remiză în prima etapă din play-out /VIDEO
15/03/2025 22:33

 Farul Constanta a terminat la egalitate cu Poli Iasi, scor 0-0, intr-un meci disputat sambătă, pe teren propriu, in prima etapă din play-out-ul SuperLigii. Farul Constanta – Poli Iasi 0-0, in pr ...

Arina Sabalenka şi Mirra Andreeva vor juca finala de la Indian Wells. Andreeva a eliminat-o în semifinale pe Iga Swiatek
15/03/2025 12:51

 Liderul mondial Arina Sabalenka şi rusoaica Mirra Andreeva, cap de serie 9 şi locul 11 mondial, vor juca finala turneului WTA 1000 de la Indian Wells, transmite News.ro.  Sabalenka a trecut in s ...

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul naționalei în preliminariile CM 2026 / Tricolorii revin pe teren în mai puțin de o săptămână
15/03/2025 12:42

 Selectionerul nationalei de fotbal a Romaniei Mircea Lucescu a convocat 26 de jucători pentru debutul din preliminariile Campionatului Mondial 2026, dintre care 15 evoluează in străinătate, iar 11 in ...

Poli Iași are nevoie de 15 puncte pentru a evita retrogradarea
15/03/2025 12:09

* exceptand editia de anul trecut, cand echipa care a evitat barajul – Poli Iasi, a avut doar 27 puncte, in anterioarele 3 editii salvarea a venit cu 31 de puncte * iar in editia 2019-2020, cea pandemică ...

SuperLiga: Universitatea Craiova, victorie la scor de neprezentare cu U Cluj. Mirel Rădoi urcă pe primul loc
14/03/2025 22:06

 Universitatea Craiova a invins echipa Universitatea Cluj, scor 3-0, intr-un meci disputat vineri, pe teren propriu, in prima etapă din play-off-ul SuperLigii. Cele două echipe au terminat sezonul regul ...

CLASAMENT/  SuperLiga: FC Botoșani, victorie cu Petrolul Ploiești în primul meci din play-out
14/03/2025 19:40

 FC Botosani s-a impus pe terenul echipei Petrolul Ploiesti, scor 2-0, in prima etapă din play-out-ul SuperLigii. Petrolul Ploiesti – FC Botosani 0-2, in play-out-ul SuperLigii Golurile au fost ma ...

Recordurile care pot fi doborâte în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2025
13/03/2025 14:17

Editia 2025 a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta in acest weekend, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, un nou sezon pe parcursul căruia ar putea fi doborate mai multe recorduri in cea mai i ...

Gheorghe Hagi a fost decorat de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler
12/03/2025 14:32

Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului romanesc”, a fost decorat astăzi de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cea mai inaltă d ...

 Handbal, Liga Florilor - Dacă nici acum, atunci când? Meci crucial pentru CSM Iaşi 2020!
12/03/2025 10:20

Handbalistele de la CSM Iasi pot obtine maine primul succes in Liga Florilor, in partida cu HC Zalău, programată in Sala Polivalentă „Dan Constantin Irimiciuc”, de la ora 15:00. Pe ce se bazează ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei