CSC Dumbrăviţa – Politehnica Iaşi 0-0 (7-6 la penalty-uri)

Când ai ca strategie de joc prioritatea de a nu primi gol, se întâmplă şi din astea. Am scris, într-un articol recent, că Niculescu a fost oarecum silit la astfel de abordare a meciurilor oficiale. Antrenor nou, lot nou, pretenţii mari, obiectiv principal - promovarea. Ori, pentru asta, trebuie adunate punctele, nu risipite prin romantisme ofensive. În principiu, gândire. În fapt, imposibil să nu apară şi episoade precum cel de la Dumbrăviţa. N-a contat absenţa antrenorului principal, nici a celor zece jucători care au evoluat mai mult (nu le pot spune titulari de drept, încă nu sunt). Şi ceilalţi componenţi ai echipei au contracte, sunt plătiţi la zi. Nu ca să se antreneze, ci ca să joace şi să dea randament.

Chiar şi în formula obişnuită, lucrurile n-ar fi stat diferit, asta-i strategia de moment. După cele 120 minute, putem spune că a funcţionat. Iaşul n-a primit gol, a avut ceva oczaii, dar n-a fost să fie...

A urmat loteria penalty-urilor, acolo chiar e loterie. Pură întâmplare, inspiraţia ori lipsa ei, fie din partea antrenorului, fie din partea executanţilor, contează foarte puţin, spre deloc. S-au pierdut finale de campionat mondial după ratări ale unor supervedete, finale de UCL. Ce facem acum, scoatem ochii unor jucători de fotbal (la ce au arătat până acum, nu le pot spune fotbalişti)?

Bineînţeles că nu. Ăsta-i potenţialul echipei la acest moment, am fost eliminaţi din Cupă, nu-i o tragedie. Tragedie e dacă nu se depăşeşte acest stadiu, dacă nu se poate trece la altă strategie de joc, una în care partitura ofensivă să capete consistenţă şi întâietate. Fără a renunţa defel la câştigurile în plan defensiv. Aici e o mare chin pe capul lui Niculescu şi, foarte probabil, explicaţia faptului că n-a mers la Dumbrăviţa, ci a preferat să lucreze cu jucătorii care n-au făcut deplasarea. Marcel FLUERARU