Euforie printre tricolori - Jucătorii au dat buzna la conferința de presă a lui Iordănescu: 'Au fost multe critici, multe jigniri'
Dimensiune font:
Conferinţa de presă susţinută de selecţionerul României, Edward Iordănescu, după victoria cu Israelul (scor 2-1) a fost întreruptă de jucătorii echipei naţionale de fotbal, euforici după calificarea la Campionatul European din 2024.
Sărbătoarea începută pe teren după ultimul fluier al arbitrului a fost continuată de "tricolori" la vestiare, dar şi în sala de conferinţe a stadionului din Felcsut. Nicolae Stanciu, Andrei Burcă, Vasile Mogoş, Horaţiu Moldovan, Denis Alibec, Olimpiu Moruţan, Florin Niţă şi Adrian Rus l-au luat prin surprindere pe selecţioner care răspundea întrebărilor jurnaliştilor. Jucătorii l-au ridicat de pe scaun pe Edward Iordănescu şi au scandat împreună "România, România" cu tricolorul în spate.
Andrei Burcă a oferit şi o declaraţie în locul selecţionerului: "Am condus meciul. Meritam să câştigăm din prima repriză. Am avut mai multe ocazii, am fost peste ei. Mulţumim frumos, ne vedem în Germania". Jucătorii au părăsit apoi sala de conferinţe în aplauzele celor prezenţi.
„Calificarea s-a obţinut cu eforturi şi cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o aceşti jucători”
Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a declarat, sâmbătă seara, după victoria cu Israelul, scor 2-1, care a adus calificarea la EURO 2024, că acest obiectiv a fost obţinut cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o jucătorii pe teren pentru prima reprezentativă.
"Este o bucurie fantastică, mă încearcă un sentiment de mândrie, pentru că antrenez un grup extraordinar. Sunt jucători în care am crezul din prima clipă, niciodată nu am încetat să cred în ei. Toţi merită felicitaţi, şi cei de aici şi cei care şi-au adus contribuţia pe parcurs. E un privilegiu să antrenezi jucători cu asemenea caracter. E un moment frumos. Calificarea s-a obţinut matematic acum, dar ea s-a obţinut cu eforturi şi cu fiecare picătură de sudoare pe care au lăsat-o aceşti jucători pentru echipa naţională. Suntem mândri că vom fi la EURO", a spus tehnicianul la postul Prima TV, potrivit Agerpres.
"Trebuie să mulţumesc celor care au crezut în noi, precum şi celor sceptici, care pe parcurs au venit lângă noi. Şi, bineînţeles, le mulţumesc tuturor celor care iubesc echipa naţională a României. Suntem fericiţi şi mergem cu încredere înainte. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, sunt un om credincios şi Dumnezeu a fost alături de noi tot timpul", a adăugat Iordănescu.
El speră ca echipa naţională să îi bucure pe suporteri cu o nouă evoluţie bună în ultima partidă a preliminariilor, cea cu Elveţia de pe Arena Naţională.
"În seara asta ne bucurăm, sunt multe borne pe care le-am atins şi suntem fericiţi. Cu Elveţia vom evolua cu 50.000 de oameni în spate şi deja simt un sentiment de responsabilitate. Sper să îi bucurăm. Suntem echipă calificată la EURO şi trebuie să avem o prestaţie bună", a afirmat selecţionerul.
„Au fost multe jigniri”
Edward Iordănescu a menţionat că a fost nevoit să depăşească multe obstacole de la instalarea sa ca selecţioner.
"De când am venit la naţională am promis că vom fi la EURO şi mă bucur că am putut să mă ţin de promisiune în ciuda momentelor grele. Pentru că nu au fost momente uşoare, au fost multe critici, multe jigniri, chiar din prima clipă când am venit am avut parte de multe nedreptăţi. Dar am reuşit să depăşesc obstacolele şi acum pot să spun că am încredere că acest grup de la naţională poate să facă o figură foarte frumoasă şi la turneul final", a precizat antrenorul.
Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.
România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau