Gabi Szabo candidează la preşedinţia Federaţiei Române de Atletism
Dimensiune font:
Din 5 aprilie, când este programată Adunarea Generală de alegeri, atletismul românesc va avea o nouă conducere, actualul preşedinte, fostul mare săritor în înălţime Sorin Matei luând decizia să nu-şi mai depună candidatura pentru un nou mandat.
Comisia de organizare şi de pregătire a Adunării generale a analizat propunerile transmise de către structurile sportive afiliate şi, în conformitate cu prevederile statutare, a validat pentru funcţia de preşedinte trei candidaturi: Gabriela Szabo, Traian Badea şi Sandu Ion.
Campioana olimpică Gabriela Szabo ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al FRA, iar de curând a fost numită în funcţia de consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu.
Traian Badea, care ani la rând a ocupat postul de secretar general al FRA, este actualmente vicepreşedinte al federaţiei şi, în acelaşi timp, secretar federal pe probleme internaţionale.
Cel de-al treilea candidat la postul de preşedinte, Sandu Ion, este un om de afaceri din Arad, fost sprinter, care a sponsorizat clubul PAB Arad (devenit CSM Arad), grupare la care au activat o vreme triplusaltistul Marian Oprea şi alergătorii Ionela Târlea şi Ioan Vieru. Sandu Ion a mai candidat în trecut pentru şefia FRA, însă a pierdut în faţa lui Ilie Floroiu.
Pentru funcţia de vicepreşedinte au fost validate 7 propuneri: Traian Badea, Bogdan Vasile, George Boroi, Nicolae Curta, Nicolae Mărăşescu, Liliana Mihăilescu şi Maricica Puică.
Au mai fost validate şi propunerile pentru membru în Consiliul federal ca reprezentant regional: Regiunea Nord-Est: Teodoru Agachi, Lucian Bolgar, Silviu Casandra, Grigore Ursanu, Iolanda Daniela Vieru; Regiunea Sud-Est: Cătălin Ganera, Gabriel Nicolau; Regiunea Sud, Muntenia: Andrei Florin, Gheorghe Georgescu, Costel Ionescu; Regiunea Sud-Vest, Oltenia: Ion Bură, Cristian Orza; Regiunea Vest: Ştefan Beregszaszi, Octavian Mazaran, Regiunea Nord-Vest: Ioan Măcelaru, Virgiliu Preda; Regiunea Centru: Zsolt Gyongyossy, Petre Manu, Eleodor Roşca; Regiunea Bucureşti - Ilfov: Valentin Anghel, Augustin Barbu, Gheorghe Dulgheru, Cristinel Iacoban.
Pentru postul de membru în Consiliul federal au fost validate următoarele propuneri: Florin Andrei, Maria Andrei, Valentin Anghel, Mihail Constantin, Cristian Dragomir, Cristinel Iacoban, Gheorghe Iordache, Ioan Măcelaru, Nicolae Mihăilescu, Cristian Prisneac, Eleodor Roşca, Dan Serafim, Dumitru Văduvoiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau