Încă o finală pentru ieșeanul Cezar Crețu!
Dimensiune font:
Ieșeanul Cezar Crețu, pregătit de antrenorul Victor Hănescu, a revenit săptămâna trecută la Pirot (Serbia) ca favorit nr. 2 al turneului ITF de 25.000 de dolari, „Todorovic Academy Open”, după ce anul trecut jucase ca favorit nr. 5 finala concursului ITF dotat cu premii de 15.000 de dolari.
Cezar Crețu (21 de ani, 389 ATP) a pierdut primul set disputat la Pirot, 4-6, în compania ucraineanului Alexandr Bielinskyi, acomodându-se poate ceva mai greu cu jocul pe zgură în aer liber după o săptămână de pregătire pe zgură în sală la Bratislava, acolo unde a fost convocat în premieră în echipa de Cupa Davis a României ce a pierdut disputa cu Slovacia. Cezar n-a apucat să debuteze, dar a câștigat clar următoarele două seturi din primul tur la Pirot, cu 6-2, 6-1.
Tot în câte două seturi a trecut și de bulgarul Mihail Ivanov (6-1, 6-3), apoi de francezul Lilian Marmousez (6-1, 7-6), pentru ca în semifinale să câștige în fața partenerului său de dublu de la Pirot (fiind eliminați în primul tur), francezul Corentin Denolly, favorit nr. 5, cu 6-3, 6-3.
Cezar a pierdut din nou set, 1-6, în finala cu favoritul nr. 4, ucraineanul Vladislav Orlov (27 de ani, 532 ATP), dar... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau