Instanţa a decis. Rudel Obreja va fi eliberat din penitenciar
Dimensiune font:
Tribunalul Ilfov a decis să accepte cererea de eliberare condiţionată formulată de Rudel Obreja, după ce a aflat că suferă de cancer.
Judecătorii de la Tribunalul Ilfov au aşteptat raportul de la Medicină Legală pentru a lua decizia. Specialiştii au recomandat suspendarea pedepsei pentru ca Rudel Obreja să primească îngrijirile de care are nevoie, Inclusiv procurorul a fost de acord, astfel că, deşi decizia nu e definitivă, cel mai probabil nu se va face apel, anunţă Antena 3.
Ministerul Justiției, răspuns pentru Rudel Obreja, bolnav de cancer, care a spus că vrea să fie lăsat să se trateze în libertate
„Privind condițiile de asigurare a asistenței medicale pentru o persoană privată de libertate aflată în custodia unei unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, la solicitarea ministrului Justiției, au fost desfășurate verificări interne dispuse de către Administrația Națională a Penitenciarelor. Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiției asupra concluziilor verificărilor, în sensul constatării că personalul medical a asigurat asistența medicală a deținutului, acesta beneficiind de evaluare clinică, paraclinică și administrare de tratament conform simptomatologiei prezentate în diverse momente de la apariția primelor simptome.
De asemenea, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiției în sensul că a fost asigurată asistență medicală de specialitate, prin prezentarea deținutului la unitatea de primiri urgențe, prin programarea acestuia la consult de specialitate, respectiv prin internarea acestuia la/în unități spitalicești din rețeaua sanitară publică.
Conform normelor legale în vigoare, din punctul de vedere al respectării procedurii privind interacțiunea cu pacientul, în vederea stabilirii deciziei terapeutice, în funcție de simptomatologia prezentată, medicul ia în considerare inițial, ca și diagnostice diferențiale, cele mai frecvente afecțiuni întâlnite în practica medicală; în acest caz, simptomatologia prezentată inițial de deținut fiind frecvent întâlnită în afecțiuni din sfera gastro-enterologică.
Menționăm în acest sens că deținutul nu a depus la dosarul personal niciun act medical care să ateste că acesta ar fi accesat serviciile medicale în perioada cât s-a aflat în libertate. Depistarea unei boli în perioada executării unei pedepse privative de libertate nu echivalează cu dobândirea bolii în perioada respectivă, făcându-se referire la afecțiunile preexistente încarcerării, necunoscute de pacient ca urmare a neaccesării serviciilor medicale anterior depunerii în penitenciar.
Pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate de aparținători și dezbătute în mass-media și în spațiul public, ministrul Justiției a solicitat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor realizarea unui raport detaliat privind condițiile de asigurare a asistenței medicale în penitenciare.
În ceea ce privește răspunsul la întrebările din mass-media vizând punerea în libertate printr-o procedură legală de întrerupere a pedepsei, ministerul Justiției reamintește că aceasta este o decizie a instanței, în baza Raportului de Expertiză Medico-Legal elaborat de Institutul Național de Medicină Legală”, a transmis Ministerul Justiției.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau