O festivitate s-a încheiat, alta stă să înceapă
Dimensiune font:
* Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, cel puţin aşa scria pe plachetele înmânate celor chemaţi în faţa asistenţei, a organizat ieri festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai judeţului Iaşi în anul 2012
Directorul Ciprian Paraschiv a ţinut să sublinieze dificultăţile de ordin financiar cu care s-a confruntat pe parcursul anului trecut, dar totuşi a găsit ceva resurse pentru a-i recompensa pe cei care s-au remarcat în mod special. De fapt, plachete a primit cam tot ce mişcă prin sportul ieşean, indiferent de realizări. Mai greu de înţeles au fost nominalizările pentru echipe care au retrogradat, probabil simpla lor existenţă fiind percepută ca o performanţă la nivelul Iaşului.
Ceea ce nu putea însă împiedica Direcţia ieşeană, pe care Ministerul Sportului şi Tineretului o va transforma în Oficiul Judeţean pentru Sport şi Tineret, a fost absenţa câtorva dintre laureaţi, mai ales de la vârful ierarhiei disciplinelor olimpice. A lipsit câştigătorul absolut, puşcaşul Alin Moldoveanu, cel care a adus Iaşului primul titlu olimpic, însă a fost reprezentat de Maricel Popa, preşedintele CS Omega-Tehnoton Iaşi, club care împreună cu Dinamo Bucureşti apare pe legitimaţia sportivului. Alte nume sonore care n-au putut onora invitaţia au fost Irina Dorneanu, Mihaela Petrila (canotaj), de la CSM-LPS Iaşi, aflate în pregătire cu lotul naţional la Snagov, şi Angela Moroşanu (atletism), de la Politehnica Iaşi-Dinamo Bucureşti, care împreună cu antrenorul ei, Dorinel Ursachi, se află în cantonament în Turcia. Acestea sunt doar câteva nume dintre sportivi, pentru că nici pe antrenorii Iulian Biţucă (scrimă), Mihai Alexandrescu (tir cu arcul) şi Ioan Lazariuc (canotaj) nu i-am văzut.
N-a lipsit însă valorosul judoka Vlăduţ Simionescu, clasat al doilea, după Irina, în clasamentul rezervat probelor olimpice, dar trebuie remarcată masa mare de sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi apropiaţi ai sportului care a umplut până la refuz generoasa locaţie ce a găzduit manifestarea. Nu pot trece cu vederea prezenţa membrilor Asociaţiei Suporterilor de Elită din Iaşi, precum şi verva prezentatorului Lucian Lucescu, de la TVR Iaşi, dar şi faptul că luni, de la ora 17:00, la Teatrul Luceafărul, este programată o nouă festivitate menită să recompenseze cei mai buni sportivi ieşeni în 2012. De data asta Primăria Iaşi ţine să-şi cinstească performerii şi se pare că premiile în bani acordate vor fi simţitor mai consistente decât ce a putut oferit DJTS Iaşi.
D.Gaşpar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau