Optimismul domneşte în Copou, banii mai întârzie! Paraschiv vorbește despre despărțirea de Rednic!
Dimensiune font:
1-2 în deplasare cu FC Botoșani (după 1-0 la pauză pentru formația ieșeană, cu un gol senzațional înscris de Omoh) înseamnă a patra înfrângere sub comanda lui Rednic, dintre care trei au fost înregistrate la limită, iar două dintre ele după ce CSM Poli a condus cu 1-0, în ambele partide (prima fiind chiar în runda inaugurală a anului, acel 1-2 din Copou cu FC Viitorul) fiind vorba despre golurile lui Omoh, care are două din cele patru reuşite ale formaţiei ieşene, celelalte fiind semnate de Frăsinescu şi De Iriondo, ambele în înfrângerea cu Universitatea Craiova (2-5). Debutul în play-out va fi în deplasare, în compania celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, fiind repetarea disputei din etapa a II-a a anului, când formaţia covăsneană s-a impus, pe contraatac, cu 1-0 după ce în minutul 82 Luckassen rata singur cu portarul deschiderea scorului!
Citește și: Mai umblaţi la scenariu!
„Începe un cu totul alt campionat, în care fiecare punct va conta cu adevărat. Începe războiul în care mi-ar plăcea să văd mai multă determinare la jucătorii noştri, să-i văd punând mai mult suflet”, a precizat preşedintele executiv Ciprian Paraschiv, cel care are deplină încredere în lotul de jucători şi în antrenorul Mircea Rednic. „Avem jucători de calitate, ne lipseşte însă omogenitatea. Mircea Rednic este însă un antrenor prea bun ca să nu găsească soluţia prin care să ne revenim”, a menţionat Paraschiv, cel care nu ia în calcul o eventuală despărţire de Rednic: „Sunt convins că Rednic va duce echipa acolo unde-i este locul, acolo unde nu sunt emoţii legate de retrogradare, de asta nici nu m-am gândit vreo clipă la înlocuirea sa. Nici el nu cred că se gândeşte să renunţe, amândoi ne-am băgat în acest proiect şi trebuie s-o scoatem cu bine la capăt împreună”.
La sfârşitul săptămânii trecute, Paraschiv, însoţit de managerul executiv Adrian Ambrosie, au promis în vestiar jucătorilor că până marţi (n.r. - ieri) vor fi aduşi la zi cu drepturile băneşti cuvenite, dintre care se remarcă salariul în contul lunii ianuarie şi prima de 1.500 de euro pentru victoria cu CFR Cluj, din prima etapă a returului sezonului regular! „Este posibil, din cauza procedurilor bancare, să mai dureze o zi sau două până vor ajunge banii la băieţi”, a menţionat preşedintele executiv de la CSM Poli Iaşi, cel care a declarat că a găsit soluţia managerială prin care să atragă bani în Copou, fiind însă se pare vorba despre o soluţie care să asigure cumva liniştea financiară doar pentru câteva săptămâni. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau