Promisa resetare la CSM Politehnica Iaşi începe cu plecarea lui Stoican!
Dimensiune font:
Am ajuns la ultima etapă din play-out, ultima a unui campionat în care CSM Poli Iaşi n-a fost în stare să continue tot ce-a reuşit bun în precedentul, mai precis calificarea în play-off. Motivele le-am tot explicat de fiecare dată, s-a greşit din toate direcţiile, dar înainte de prima etapă a play-out-ului a fost expusă în linii mari strategia pe care şi-o propunea cu efect imediat gruparea ieşeană. S-a menţionat atunci că se impunea o restartare la nivelul clubului, restartare îmbrăcată în obiective care mai de care mai realiste la prima vedere, de spuneai că ocuparea locului 7 este o banală formalitate, dar în puţinele luni scurse de atunci au cam început să capete conotaţii fanteziste. „Vrem o echipă care să se autofinanţeze, care să atingă cele mai înalte performanţe sportive, o echipă care să propună jucători echipelor naţionale ale României, o echipă care să vândă fotbalişti la echipele importante ale Europei. Vom crea nucleul de jucători pentru sezonul viitor pentru a avea o echipă competitivă. Vrem să fim cei mai buni din Moldova, dar avem nevoie şi de oameni care să ne sprijine din punct de vedere financiar. Îi vom căuta în continuare, avem câteva discuţii avansate şi sper să fie finalizate cu succes. Vrem să înfiinţăm echipa a II-a, vom avea scouteri pentru toată zona Moldovei, vom stabili contacte cu toate şcolile de fotbal pentru ca toţi copiii promiţători să ajungă la noi. Vom transforma Centrul de copii şi juniori în Academie de fotbal. Avem nevoie de un stadion performant, aşa cum cele trei terenuri de la baza din Copou trebuie reabilitate de urgenţă”. Serios? Aţi auzit cumva ceva concret legate de cele declarate la începutul play-out-ului? Nu vă chinuiţi memoria, nu veţi găsi!
Citeşte şi: Stoican a ales despărţirea!
În schimb, restartarea clubului poate fi totuşi luată acum în considerare din moment ce nu va fi continuată colaborarea cu antrenorul Flavius Stoican, cel care în primul an la Iaşi a şi dus echipa în play-off, iar în cel de-al doilea a fost nevoit s-o reconstruiască deşi se impunea şi îşi dorea continuitate! Nu sunt deloc convins că ratarea completă a sezonului, când CSM Poli are emoţii şi în privinţa ocupării locului 10, i se poate pune în cârca lui Stoican, iar dacă el a decis să nu mai continue poate fi uşor interpretat ca un veritabil semnal de alarmă.
În timpul conferinţei de presă de miercuri, când a fost anunţată încetarea colaborării, s-a putut auzi că situaţia clubului este foarte gravă! La această oră gruparea din Copou este cu un pas în groapă, fiind nevoie de mulţi bani pentru a-i fi asigurată continuitatea. Un investitor serios sau/şi reimplicarea Primăriei cu multe sute de mii de euro ar putea însemna colacul de salvare într-un moment în care va fi tot mai dificil de stabilit lotul pentru sezonul viitor şi în care se speră că va mai fi găsit un antrenor ca Stoican, dispus să-şi dea şi sufletul pentru club în schimbul a cel mult 3.000 de euro lunar! Sunt vehiculate tot felul de variante de antrenori (Claudiu Niculescu, Cristian Dulca, Marius Baciu, Costel Enache, Sorin Colceag), cel puţin una fiind fantezistă, deşi la posibilităţile actuale ale clubului singurul candidat rezonabil este „secundul” Adrian Kerezsy, cel care însă n-are licenţă PRO, dar ar putea conduce echipa în tandem cu Vasile Simionaş.
Meciul de astăzi va fi însă unul trist, cam cum a fost întregul sezon. Lotul este decimat de plecări (Nascimento), învoiri (Frăsinescu, Gardoş, printre alţii), probleme medicale (Mihalache, Sin, Platini, printre alţii) şi o reziliere (Cioinac), aşa că bucuria de a juca fotbal, pe care o tot solicita Stoican, ar putea fi deja pasată spre viitorul sezon! Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau