Românii nu învaţă din greşeli: Echipajul de sanie retras la Soci a făcut aceeaşi eroare de două ori
Dimensiune font:
Federaţia Română de Bob şi Sanie (FRBS) a anunţat astăzi că echipajul Radu Şovăială/Alexandru Teodorescu a fost retras din proba de dublu sanie de la JO pentru că a făcut aceeaşi greşeală de două ori, juriul oprind participarea din motive de securitate. „În prima manşă a antrenamentului oficial care precede concursul, echipajul nostru s-a răsturnat, proba de dublu este o probă dificilă cu un grad mare de risc, în care răsturnările sunt frecvente la cea mai mică greşeală de pilotaj, în condiţiile în care vitezele sunt foarte mari. Impactul răsturnării a fost atât de mare încât sania sportivilor s-a rupt nemaiputând fi folosită. Din fericire Alexandru Teodorescu şi Radu Şovăială nu au avut de suferit în urma acestui accident, dar juriul a decis ca cei doi să nu mai continue concursul. Urmare a insistenţei antrenorilor juriul le-a acordat două manşe de antrenament cu sanie de rezervă, sanie care aparţine lotului şi nicidecum o sanie de împrumut de la altă naţiune aşa cum s-a speculat, sanie pe care cei doi sportivi s-au mai dat şi o cunoşteau. În prima manşă din cele două acordate de juriu, echipajul nostru a făcut aceeaşi greşeală de pilotaj în aceeaşi zonă în care s-a răsturnat în prima coborâre, ceea ce a evidenţiat riscul de accidentare şi a determinat juriul să hotărască retragerea echipajului din motive de securitate”, explică FRBS în comunicatul semnat de secretarul general Florian Ţicu.
Oficialul afirmă că incidentul de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver în care şi-a pierdut viaţa sportivul georgian Nodar Kumaritashvili a înăsprit măsurile de siguranţă impuse de federaţia internaţională de specialitate. „Federaţia Internaţională a introdus o regulă care dă dreptul juriului de a opri participarea la antrenamente sau competiţie din motive de securitate, dacă constată că este pusă în pericol integritatea sau viaţa sportivului. În concluzie nu s-a pus nicidecum problema că cei doi sportivi nu pot continua concursul pentru că nu ar avea altă sanie aşa cum s-a speculat. Este vorba pur şi simplu de un accident, o întâmplare nefericită care se poate se poate întâmpla şi la sportivi foarte experimentaţi, un exemplu recent fiind, răsturnarea campioanei mondiale şi a echipajului de dublu al Canadei, echipajul în concursul pe echipe din Cupa Mondială de la Winterberg, acolo unde Şovăială Radu/Teodorescu Alexandru s-au clasat pe un excelent loc VI”, se mai precizează în comunicat.
Cei doi sportivi vor fi în continuare susţinuţi de FRSB. „Nu avem nimic de reproşat sportivilor noştri care au avut o comportare exemplară, în Cupa Mondială şi în lupta pentru calificare, îi felicităm pentru această calificare şi pentru curajul lor. Este un mare risc să schimbi sania în timpul competiţiei, nici un sportiv nu face asta pentru că în momentul în care schimbi sania sportivul are nevoie de multe coborâri de antrenament pentru a se acomoda cu ea. Noi în continuare le acordăm celor doi sportivi toată încrederea pentru că sunt tineri au un bun potenţial pentru performanţă şi au în faţă cel puţin două ediţii ale Jocurilor Olimpice de Iarnă”, adaugă federaţia.
Sursa: Mediafax
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau