Şanse pentru toată lumea
Dimensiune font:
Conştient că în ciuda greutăţilor pe care le acuză vâlcencele pornesc din postura de favorite certe în faţa oricărui adversar din ţară, antrenorul romaşcancelor, Dumitru Muşi, va folosi meciul din etapa a XIII-a în mai multe scopuri. Unul este acela că, neavând o miză deosebită a rezultatului pentru gazde, conducerea tehnică le va oferi şansa de a evolua şi fetelor care au jucat mai puţin atât de la sosirea sa, când şi pe când era condusă de prof. Cornel Bădulescu.
Sigur, asta motivat şi de absenţele aproape certe ale lui Marin, Stoleru, Vişan şi Din, care acuză probleme medicale mai vechi sau mai noi. Apoi, este un bun prilej al HCM de a se împăca cu publicul, dezamăgit de ultimele prestaţii şi rezultate ale formaţiei din Roman, consecinţă care a dus totodată şi la coborârea echipei în clasament. „Astfel de meciuri îţi oferă şansa de a-ţi proba cu adevărat valoarea şi de a demonstra că ai mentalitate de învingător, indiferent de numele şi de palmaresul adversarului. Oltchim porneşte categoric ca favorită, dar uneori şi unele eşecuri pot fi considerate meritorii, iar cei care te susţin se pot declara la final mulţumiţi de felul în care te-ai prezentat, chiar dacă, repet, părăseşti terenul de joc învins”, ne-a declarat ieri şeful băncii tehnice a HCM Roman, Dumitru Muşi.
Liviu Suceveanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau