Școala de portari Benone Dohot și-a deschis porțile
Dimensiune font:
Cândva, Politehnica Iași era vestită în toată țara pentru școala de portari din Dealul Copoului. Nicu Ursachi, Mircea Constantinescu, Vasile Iordache, Paul Costaș, Dorin Naste, Ioan Bucu, Nelu Câmpenu, Benone Dohot. Aici s-a terminat. Din 1981, nimic... Până când Benone Dohot a revenit la clubul care l-a lansat. În 2011, ca antrenor cu portarii, la echipa mare.
În paralel cu munca de la seniori, Dohot s-a ocupat și a accordat o mare atenție micilor portari legitimați la Centrul de copii și juniori. Mai apoi, la insistențele lui la antrenorii, unul câte unul, chiar dacă erau foarte tineri, au fost acceptați să se pregătească împreună cu seniorii. principali
Pentru că marele vis al lui Benone a fost să reînvie școala ieșeană de portari. A lucrat temeinic, cu migală și tenacitate, în cei zece ani petrecuți aici, el a izbutit unica performanță de a debuta trei jucători în prima ligă. Axinte, Brînză și Târnovanu. Acesta din urmă e deja jucător de Națională...
Totul părea să se fi rupt în vara lui 2021, când noua conducere administrativă l-a pus pe liber. A ajuns la Miroslava, dar n-a renunțat la visul lui. Și-a făcut foarte bine treaba la echipa mare, cei de-aici au fost mulțumiți, așa că, după câteva discuții deloc lungi, i-au pus la dispoziție infrastructura de care avea nevoie.
Acum, Iașul a început să importe din nou portari. Dureros pentru un oraș care a avut cea mai renumită școală în domeniu. Dohot n-a aruncat prosopul, și-a propus să formeze alți goal-keeper-i capabili să facă față exigențelor din SuperLiga.
Consecința: săptămâna trecută, Școala de portari Benone Dohot și-a deschis porțile. Benone primește pe oricine, a pus și un pariu cu el însuși: într-un an, va mai scoate un portar deSuperLiga.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau