Şelaru, omul meciului
Dimensiune font:
* sucevenii au evoluat sâmbătă în Capitală pentru a-şi păstra locul 4 şi în ierarhia finală, după această a XXII-a rundă căzând cortina peste ediţia 2012/2013
„U” Bucovina a controlat partida de la un capăt la celălalt, având la un moment dat chiar şi un avans de nouă goluri, dar şansa oferită în final tuturor jucătorilor de a evolua a făcut ca proporţiile scorului să se reducă. Cert este că o contribuţie importantă la victoria Sucevei a avut-o portarul Şelaru, de departe omul meciului în disputa cu CSM.
Formaţia condusă de prof. Petru Ghervan aşteaptă astăzi cu emoţii tragerea la sorţi a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României, competiţie care se va desfăşura de vineri până duminică la Braşov. Iar pentru a fi siguri că prind o nouă participare europeană sucevenii trebuie să ajungă în semifinale, adică să depăşească un tur, iar singura speranţă este aceea să nu pice cu campioana HCM în condiţiile în care constănţenii şi băcăuanii sunt capi de serie. „Este greu să-i mai motivăm pe băieţi după toate neajunsurile din ultima perioadă. La un moment dat ajungi să mai şi oboseşti, mai ales atunci când nu mai eşti motivat, iar perspectiva lipseşte aproape cu desăvârşire, deoarece noi nu nu ne mai putem hrăni de mult cu promisiuni, ci cu bani pentru a achita restanţele”, ne-a spus ieri prof. Petru Ghervan, directorul sportiv al Universităţii Bucovina.
Liviu Suceveanu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau