Simona Halep, o nouă coborâre în clasamentul WTA după eliminarea de la Montreal
Dimensiune font:
| 12-08-2021 13:51
A revenit pe terenul de tenis după o pauză de trei luni, iar la primul meci oficial a fost învinsă de Danielle Collins. Simona Halep va înregistra după eliminarea din turul doi de la WTA Montreal o nouă coborâre în ierarhia mondială (începând de săptămâna viitoare).
Astfel, în clasamentul live Simona se află în prezent pe locul 14, cu 3821 de puncte. Halep a pierdut încă o poziție în ierarhia mondială.
Până la finalul competiției de la Montreal, Halep ar mai putea fi depășită de o singură jucătoare: Maria Sakkari (se află pe 18 în prezent).
Condiția ca acest lucru să se întâmple este ca sportiva din Grecia să câștige Openul Canadei (ar ajunge la un total de 4135 puncte).
De știut:
Pentru prezența la turneul de la Montreal, Simona Halep va primi $13.300 și 60 de puncte WTA.
Pentru Simona Halep turneul de la Montreal este prima competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma.
Jucătoarea din SUA a ajuns la 12 victorii consecutive în circuitul WTA: s-a impus în turneele de la Palermo și San Jose și s-a calificat în optimi la Montreal.
În runda următoare, Danielle Collins se va confrunta cu Jessica Pegula (SUA, 30 WTA), care a trecut de Anastasia Pavyluchenkova (Rusia, 17 WTA și favorită 10), scor 1-6, 6-3, 6-2.
National Bank Open (Monteal): 9-15 august, face parte din categoria WTA 1000. Simona a câștigat competiția în 2016 și 2018.
* FC Botosani – Politehnica Iasi, astăzi, incepand cu ora 17,30, in etapa a 17-a din SuperLigă
Pare greu de crezut, insă Poli Iasi n-a invins la Botosani decat de trei ori in istorie! Iar ultima victo ...
Una dintre cele mai talentate sahiste ale Romaniei, Ema Obadă (19 ani), legitimată la clubul CSM Iasi 2020, a devenit campioană natională de senioare la sah blitz (timp de joc: 3 minute plus 2 secunde pe mu ...
FCSB a invins Unirea Slobozia, scor 3-0, in etapa #17 din Liga 1. După infrangerea de joi, din restanta cu FC Botosani, FCSB a intrat hotărată să-si ia revansa in fata propriilor fani.
FCSB ...
Scrima ieseană demonstrează, din nou, că avem tineri valorosi si că se lucrează temeinic pentru performantă. La Campionatul National de sabie pentru juniori sub 15 ani (U15), sportivii de la CSM, Asalt si ...
Vlad Lucian Arhire este jurnalist senior la TVR Iasi si un mare iubitor al sportului. În urmă cu o săptămană, acesta a alergat in maratonul de la Verona, inregistrand un timp excelent - 3 ore 44 ...
Dan. Petrescu
CFR Cluj si Rapid Bucuresti au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat in etapa a 17-a din SuperLiga.
Echipa antrenată de Dan Petrescu avea nevoie de o victorie ...
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a caştigat titlul mondial la Formula 1 pentru a patra oară consecutiv, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas
La Las Vegas, Verstappen t ...
* FC Botosani – Politehnica Iasi, luni, 25 noiembrie, de la ora 17,30, in runda cu numărul 17 a SuperLigii
Iasul se confruntă cu Botosaniul intr-unul dintre cele mai bune momente ale formatiei conduse ...
Universitatea Cluj a pierdut meciul disputat pe terenul echipei FC Hermannstadt, scor 1-2, in etapa cu numărul 17 din SuperLiga.
Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a terminat turul sezonului regula ...
Nou-promovata ACS USV Iasi, pregătită de antrenorul Romeo Butnaru, a obtinut sambătă prima sa victorie in deplasare in Liga 3, dispunand cu 2-1 (1-0) de Bucovina Rădăuti, intr-un meci din etapa a XIII-a a ...
Adauga comentariul tau