Fotbal * Iar s-a accidentat Bănel
De-abia refăcut după o accidentare, Bănel Nicoliţă, de la Saint-Etienne, este din nou indisponibil şi riscă să nu mai joace până anul viitor. Nicoliţă s-a accidentat la antrenamentul de marţi şi va lipsi probabil până la pauza de iarnă. Astfel, el nu-şi va putea ajuta echipa, care traversează o perioadă bună, fiind pe locul 5 în Ligue 1 după 13 etape. Mijlocaşul român a fost rezervă în ultima etapă, când Saint-Etienne a remizat la Evian (2-2). (I.Târnoveanu)
Fotbal * 3-0 pentru echipa lui Petrescu
Federaţia rusă a acordat victoria cu 3-0 la masa verde echipei antrenorului român Dan Petrescu, Dinamo Moscova, în meciul de pe teren propriu cu formaţia Zenit Sankt Petersburg, întrerupt sâmbătă în finalul primei reprize, după ce portarul gazdelor a fost rănit de petardele aruncate de fanii formaţiei vizitatoare. De asemenea, federaţia a decis să aplice câte o amendă de 500.000 ruble (16.000 dolari) celor două formaţii, în urma incidentelor care au avut loc pe stadionul Himki din Moscova. În plus, campioana Zenit va fi obligată să dispute cu porţile închise următoarele două meciuri de pe teren propriu, în timp ce Dinamo Moscova va juca fără suporteri următorul său meci de acasă. Cele două echipe au dreptul să facă apel împotriva deciziei. (I.Târnoveanu)
Baschet masculin * Incredibil
Jack Taylor, un american în vârstă de 21 de ani, a înscris 138 de puncte, marţi, într-un meci din campionatul universitar al SUA (NCAA), câştigat de echipa sa cu un scor fluviu: 179-104. Jucător al Universităţii din Grinnell (Iowa), Taylor a aruncat la coş de 108 ori în 36 de minute de joc împotriva echipei Faith Baptist Bible, adică o dată la 20 secunde, în medie. Autor a 27 de coşuri de trei puncte şi 7 aruncări libere, el nu a dat însă nici o pasă decisivă în acest meci. (I.Târnoveanu)
Tenis * E vremea revanşei
Laura Ioana Andrei s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 10.000 dolari, după ce a dispus cu 7-6 (6), 6-1 de altă româncă, Elena-Teodora Cadar. În optimi, Laura Andrei, principala favorită a probei de simplu, o va înfrunta pe rusoaica Maria Moh. Cele două s-au mai întâlnit o dată, în 2008, la turneul ITF de la Zagreb (75.000 dolari), când Moh s-a impus în primul tur cu 5-7, 6-3, 4-6. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Ibra vrea „Balonul de Aur”
Zlatan Ibrahimovic, fotbalistul lui Paris Saint-Germain, joacă „pentru Balonul de Aur”, la fel ca Lionel Messi la Barcelona sau Cristiano Ronaldo la Real Madrid, a estimat directorul sportiv al clubului francez, Leonardo, după victoria din deplasare cu Dinamo Kiev (2-0), ce a adus calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor. „Zlatan nu trebuie separat de ceilalţi jucători. El joacă la nivelul său, adică pentru Balonul de Aur”, a comentat Leonardo revenirea lui Ibrahimovic. (I.Târnoveanu)
Fotbal * 13 calificate în optimile Ligii
Schalke 04 s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins cu scorul de 1-0 pe Olympiakos Pireu, pe teren propriu, într-un meci din Grupa B a competiţiei. Unicul gol al partidei a fost înscris de internaţionalul austriac Christian Fuchs (’77), cu un şut de la circa 30 metri. Atacantul român Ciprian Marica a intrat pe teren în ’90+1 la Schalke, în locul lui Huntelaar, şi a apucat să joace patru minute. În optimi s-au calificat până acum 13 echipe: FC Porto, PSG, Schalke, Arsenal, Malaga, AC Milan, Borussia Dortmund, Real Madrid, Şahtior Doneţk, Bayern Munchen, Valencia, FC Barcelona, Manchester United. În mod cert vor participa în Europa League: Dinamo Kiev, Olympiakos şi BATE Borisov. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Interimat la Chelsea
Spaniolul Rafael Benitez a fost numit antrenor la Chelsea, „interimar” până la sfârşitul sezonului, a declarat gruparea londoneză pe site-ul propriu. Benitez, fost antrenor la Valencia şi Liverpool, îl înlocuieşte pe Roberto Di Matteo. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Luiz Adriano are probleme
UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva brazilianului Luiz Adriano, atacantul echipei ucrainene Şahtior Doneţk, care a marcat după o fază controversată împotriva danezilor de la Nordsjaelland, marţi, la Copenhaga, într-un meci din Liga Campionilor. (I.Târnoveanu)
Baschet feminin * Victorie istorică
Campioana României, CS Municipal Târgovişte, a reuşit a doua sa victorie în Euroligă, 87-82 (19-16, 32-32, 14-19, 22-15), în deplasare, cu formaţia maghiară UE Sopron, în Grupa B a competiţiei. ICIM Arad a învins gruparea cehă Valosun KP Brno, cu scorul de 84-64, în Sala Polivalentă „Victoria” din Arad, într-un meci din Grupa B a Ligii Europei Centrale (CEWL). (I.Târnoveanu)
Volei masculin * Bun şi un punct
Tomis Constanţa a plecat cu un punct de la Istanbul după ce a fost învinsă de formaţia turcă Fenerbahce Grundig cu scorul de 3-2 (25-18, 24-26, 25-23, 20-25, 15-8), într-un meci din cadrul Grupei E a Ligii Campionilor. Remat Zalău a câştigat primul său punct în acest sezon al Ligii Campionilor şi a fost aproape chiar de prima victorie, dar în cele din urmă a fost învinsă de formaţia franceză Argo de Sete cu scorul de 3-2 (25-18, 23-25, 25-22, 16-25, 15-10), miercuri seara, în Sala Sporturilor din Zalău, în cadrul Grupei G a a competiţiei. (I.Târnoveanu)
Baschet masculin * Ploieştiul nu se regăseşte
Campioana României, CSU Ploieşti, a fost învinsă de formaţia cipriotă Kervanos Strovolou cu scorul de 88-76 (23-25, 17-12, 22-23, 26-16), la Nicosia, în cadrul Grupei B a competiţiei FIBA EuroChallenge. (I.Târnoveanu)
Volei feminin * Eliminare neaşteptată
Medicina Tg Mureş a fost eliminată neaşteptat din Cupa Challenge după ce a fost învinsă pe teren propriu de formaţia olandeză Peelpush Meijel cu scorul de 3-2 (17-25, 25-19, 25-21, 8-25, 15-12) şi cu 15-9 în „setul de aur”, în manşa secundă a turului al II-lea preliminar. În prima manşă, Medicina câştigase cu 3-0 în Olanda. Tomis Constanţa a fost învinsă în deplasare de formaţia rusă Dinamo Kazan cu scorul de 3-0 (26-24, 25-19, 25-17), miercuri seara, într-un meci din Grupa E a Ligii Campionilor. (I.Târnoveanu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau