Ştiri la minut
Dimensiune font:
Lupte * Argint la cadeţi
Elena Cristian Zoltan a cucerit medalia de argint la categoria 38 de kg, la Campionatele Mondiale pentru cadeţi de la Zrenjanin (Serbia), după ce a fost învinsă în finală de Oksana Livaci (Ucraina). România a mai fost aproape de medalii în două rânduri, dar sportivii Alexandra Anghel (56 kg) şi Mircea Ionescu (63 kg), stilul greco-romane, au pierdut meciurile pentru bronz şi s-au clasat în final pe 5. La feminin, România a mai obţinut două locuri 7, prin Christina Evanghelina Rusteac (43 kg) şi Suzana Şeicariu (49 kg). În concursul de greco-romane, Alexandru Solomon (46 kg) s-a clasat pe locul 13, Claudiu Emanuel Pal (50 kg) a terminat pe 19, Ovidiu Dumitru (54 kg) s-a clasat pe 10, Teodor Horătău (58 kg) a ocupat locul al 14-lea, George Vlad Mariea (69 kg) a încheiat pe poziţia a 18-a, Ionuţ Alexandru Caraş (76 kg) pe 28, Răzvan Bitere (85 kg) pe 15, iar Leonard Berei (100 kg) pe 17. Întrecerile se încheie mâine. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Pe cine mai transferă Barca
FC Barcelona a anunţat că l-a achiziţionat pe mijlocaşul spaniol Denis Suarez (19 ani) de la echipa engleză Manchester City. În vârstă de 19 ani, Denis Suarez a semnat un acord pe patru sezoane cu FC Barcelona, urmând să joace pentru început la echipa secundă a grupării catalane. Contractul său conţine o clauză de reziliere în valoare de 12 milioane euro, care va creşte la 35 milioane euro în momentul în care va ajunge la prima echipă. Denis Suarez a evoluat pentru Spania la Campionatul Mondial Under 20. El a fost cumpărat de Manchester City în 2011, de la formaţia spaniolă Celta Vigo. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Rege lângă „rege”
Raul Gonzalez a îmbrăcat din nou tricoul lui Real Madrid cu ocazia meciului împotriva actualei sale formaţii, Al Sadd, din Qatar, disputat joi seara, în cadrul „Trofeului Santiago Bernabeu” şi dedicat fostului golgheter şi căpitan al echipei din capitala Spaniei. Raul a evoluat în prima repriză pentru Real, club la care a jucat 16 sezoane, înscriind şi un gol frumos, în minutul 23. Madrilenii s-au impus în final cu scorul de 5-0, celelalte reuşite aparţinându-le lui Isco (min.58), Benzema (min.78 din penalty) şi Jese (min.81 şi 87). Regele Spaniei, Juan Carlos, a fost prezent în tribunele stadionului Santiago Bernabeu cu ocazia acestei partide. (I.Târnoveanu)
Atletism * S-a dopat cu steroizi
Substanţa cu care s-a dopat atletul american Tyson Gay, depistat pozitiv în luna mai, este un steroid, informează bbc.co.uk, care a precizat că a obţinut extrase dintr-o scrisoare adresată sprinterului de către Agenţia Americană Antidoping (USADA). În scrisoarea ce datează din 23 iulie se menţionează că în eşantionul luat de la Gay s-au descoperit „valori ce corespund administrării unui steroid de natură exogenă”. Conform codului Agenţiei Mondiale Antidoping, sancţiunea maximă pentru folosirea unui steroid interzis este de doi ani. (I.Târnoveanu)
Fotbal *
Nicolas Anelka, afectat de moartea unui apropiat, a vorbit de retragere cu oficialii clubului englez West Bromwich Albion, a confirmat antrenorul său, Steve Clarke, care speră să-l convingă pe atacant să continue. „I-am acordat însă timp ca să se detaşeze şi să se gândească. Cred că e lucrul cel mai bun pe care-l putem face în asemenea împrejurări. Când îşi va reveni, vom putea să ne aşezăm şi să discutăm cu adevărat”, a spus tehnicianul. Afectat de moartea unui prieten, impresarul Eric Manasse, fostul internaţional francez a părăsit, cu aprobarea lui Clarke şi a directorului tehnic Richard Garlick, antrenamentul de joi al echipei, apoi a declarat forfait pentru meciul de campionat de astăzi, cu Everton. Francezul de 34 ani a venit în iulie la West Bromwich, după o experienţă nereuşită în China, la Shanghai Shenhua. În a doua jumătate a sezonului trecut, el a fost împrumutat la Juventus Torino, unde aproape că nu a jucat. (I.Târnoveanu)
Fotbal * Se bagă şi primarul
Mario Balotelli, jucătorul lui AC Milan, a fost criticat de primarul oraşului Verona înaintea meciului de astăzi, din prima etapă a Serie A. „Mario creează scandal. Sunt mulţi jucători de culoare, iar cei care nu-i provoacă pe suporterii echipelor adverse nu au probleme”, a declarat primarul Flavio Tosi. „Balotelli este un jucător formidabil... dar ştie să fie dezagreabil când e pe teren, ceea ce duce lumea la exasperare. A reuşit chiar să aibă probleme cu fanii lui Chievo, care categoric nu sunt rasişti”, a mai spus Tosi. (I.Târnoveanu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau