Succes de prestigiu pentru CSM Iaşi 2020
Dimensiune font:
Campionatele Europene de Șah pentru juniori, desfăşurate la Mamaia, au adus sportului ieşean şi românesc un succes de prestigiu la categoria fete până la 10 ani. Ieşeanca Maria Anistoroaei a câştigat titlul european, după o evoluţie spectaculoasă. Plecată în întrecere de pe poziţia a 19-a, conform coeficientului valoric ELO, Maria Anistoroaei, care are dublă legitimare CSM Iași 2020-Politehnica Iași, a întrecut toate aşteptările. Ea este antrenată de profesorul Vlad Ungureanu şi se anunţă ca fiind o şahistă cu un mare viitor. În primele opt runde, eleva antrenorului Vlad Ungureanu a obţinut 7 victorii şi o remiză, instalându-se pe primul loc la 1 punct distanţă de sportive de pe locul al doilea. În ultima partidă a turneului, Maria Anistoroaei (ELO 1258) a întâlnit-o pe favorita numărul 1, Lilian Schirmbeck din Germania (ELO 1633). După o întâlnire care a durat aproape patru ore, şahista germană a câştigat, urcând pe locul al doilea al clasamentului final, la 0,5 puncte de reprezentanta României. Ieşeanca s-a clasat pe primul loc cu 7,5 puncte, într-o întrecere cu 71 de jucătoare din 46 de ţări de pe continent. Maria Anistoroaiei are 9 ani şi este elevă la Şcoala ,,Vaarlam Mitropolitul” din Iaşi.
Clubul Sportiv Municipal 2020 Iaşi a avut la această ediţie a Campionatelor Europene şi alte reprezentante. Aproape de medalie s-a aflat şi Ema Obadă, la categoria fete 18 ani, clasată pe locul 5 între 50 de participante, cu 6 puncte. Ea a avut un parcurs bun. A obţinut 4 succese, 4 remize şi a pierdut o partidă, ajungând la jumătate de punct de medalia de bronz.
La categoria F12, Rucsandra Dumitru a acumulat 5,5 puncte şi s-a clasat pe locul 22, la egalitate de puncte cu locul 14, iar la F14, Alexia Andrieş a adunat 4 puncte şi s-a situat pe locul 45. Dan ALEXANDRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau