Tenis: Nadal nu are așteptări prea mari înaintea turneului de la Brisbane (ATP)
Dimensiune font:
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care va reveni după un an de absenţă pe teren cu prilejul turneului ATP de la Brisbane, crede că este încă imposibil să se gândească la câştigarea unor titluri, transmite Reuters.
Nadal, câştigător a 22 de titluri de Grand Slam, nu a mai jucat în acest an după meciul pierdut în turul secund la Australian Open din cauza unei accidentări la şold, iar în luna iunie a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Rivalii lui Nadal, inclusiv liderul mondial Novak Djokovic, se aşteaptă ca spaniolul să fie competitiv încă de la revenirea lui, dar el nu are asemenea aşteptări.
''Este imposibil să mă gândesc azi că voi câştiga turnee. Mai degrabă este posibil să mă bucur de revenire. Nu mă aştept la prea mult ... după ce am lipsit un an de pe teren'', a declarat Nadal pentru Australian Associated Press.
Sosit joi în Australia, Nadal a început să se antreneze cu danezul Holger Rune, numărul 8 ATP, la centrul de tenis din Queensland.
Aflat în prezent pe locul 672 în lume, campionul spaniol a spus că se simte mult mai bine decât în urmă cu un an, dar nu îşi poate propune încă obiective pe termen lung.
''Nu ştiu cum vor continua lucrurile. Nu sunt genul de jucător care încearcă să anticipeze ce se poate întâmpla pe termen scurt şi este şi mai greu pe termen mediu. Trebuie să accept greutăţile şi că nu va fi totul perfect, doar să am starea potrivită în fiecare zi'', a adăugat Nadal.
Turneul de la Brisbane începe duminică, în timp ce Australian Open se va derula între 14 şi 28 ianuarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau